S-a dus Poe

Azi noapte a murit cel care a fost colegul nostru Claudiu Poenaru, caruia prietenii ii spuneau Poe.

Claudiu a fost operat recent la colon, dupa ce i s-a descoperit cancer. Ulterior s-a descoperit ca si ficatul si rinichii au fost afectati.

Claudiu Poenaru a fost militar si ziarist. Ca militar a activat in trupele de cercetare-diversiune. Ca ziarist a avut un condei ager, o fire boema si un bici usturator pentru toti cei care puneau virgule aiurea prin texte.

A avut si o scurta cariera de politician. De fapt, a fost cel mai sarac dintre consilierii judeteni care au existat vreodata. Si a fost singurul care s-a judecat cu statul care a vrut sa-i ia indemnizatia de consilier pe motiv ca era si purtator de cuvant la o institutie publica.

Sa traiti, domn’ Comandant! Permiteti sa raportez: s-a mai dus unul. Il stiti dumneavoastra, cercetasul ala mare cat muntele, plutonierul pe care-l injurau toti coloneii, comandanti de unitati, ramasi fara avansari la exceptional dupa ce-i „mina” el.

Si-a zis el ca asa nu se mai poate, a iesit din front si a schimbat arma si parasuta pe pix si foaie de scris si s-a aruncat in transeele unei lumi cacacioase. Nu-i era lui bine in lumea lui „Am inteles!”, „Ordonati!” si „Sa traiti”?!

Acum sta drepti la poarta Raiului, se uita de sus la noi si nu poate sa mai coboare ca nu mai are un BG-7 in spinare ca sa se intoarca planat la punct fix. Sta acolo, santinela, sa ne urmareasca pe noi, furnicile, cum ne agitam ca prostii pe un drum fara intoarcere.

Am avut onoarea sa va cunosc, domnule plutonier, parasutist, cercetas, jurnalist, om politic, blogger, scriitor, camarad de arme si prieten bun! Am avut onoarea si fericirea sa va cunosc!
Vaya con Dios, Poe! (Liviu)

Poe va scrie pentru ingeri

Imi aduc aminte de primii pasi in presa bacauana, cind novice fiind, am primit primele mele domenii, „Munca”. Timid, cu vocea sugrumata, m-am dus sa fac primul meu material despre someri, la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca. M-a intimpinat purtatorul de cuvint, un om impunator, jovial, cu tigara intre buze. „Intra! Sint Claudiu Boangiu, dar toti imi spun Poe”. M-a invitat la o cafea si de atunci drumurile noastre s-au tot intersectat.

Peste citiva ani mi-a ajuns sef. In tot acest timp, de la el am invatat cum sta treaba cu reportajul in propozitii scurte, cum sa pui intrebarile astfel incit sa ajungi la adevar, cum te poate scoate un semn de intrebare in titlu sau cum sa te distrezi intre prieteni.

Nu pot uita replica lui, mereu, cind imi deschidea un text, pentru corectat: „Tananino, reciteste-ti si corecteaza-ti textele! Scrii numai «elicopetre» ..(elicopter)”.

Azi Poe nu mai este, dar nu vreau sa imi amintesc de el la trecut. Pentru ca de astazi, pentru Poe incepe un nou drum. De azi el va scrie pentru ingeri, si sint convins ca, penita lui va fi la fel de metaforica, la fel de ascutita si la fel de descriptiva ca aici.

Pe curind prieten drag si ne vom revedea in redactia din cer.

Iti multumesc, Poe, drag prieten!

„Neata, gargarita!”, suna glasul lui in fiecare dimineata cind intra in redactie, iar privirea, jovial, i se atintea asupra mea. „Neata, Poeee!”, rideam si ieseam impreuna in fata redactiei, la o cafea, o vorba buna si un banc bun, un inceput minunat de fiecare zi.

Poe m-a invatat sa cred, asa, cu zimbetul pe buze, in condeiul meu, Poe mi-a dat inca un dram de incredere in mine. Pe Poe nu l-am cunoscut altfel decit vesel. Sugubat, mai bine zis, facind haz de necaz, cu o gratie aparte, de tot raul din jur de care eu, uneori, ma mai las coplesita.

Poe a uitat sa ma invete insa, sa fac haz de necaz de tocmai plecarea lui. Nu m-a invatat cum as putea sa-i spun in loc de „Neata, Poeee!”, „Adio…”.

Voi ramine cu inversunare asa, neinvatata. Si nu voi spune „Adio, Poe” ci, „Multumesc lui Dumnezeu ca mi te-a scos cindva in cale, Poe, drag prieten!”.(Madalina)

Sunt foarte trist, prieten drag, Claudiu Boangiu – Poe, ca nu ne vom mai intalni, nu ne vom mai sfatui si nu vom mai comenta impreuna toate maruntisurile.

Pentru mine vei ramane viu, luminos, de neinlocuit. Fie-ti somul de veci netulburat, om minunat! (Marius Fundulea)

Probabil ca ati citit deja pe blogurile colegilor sau pe site-ul „zdb-ului” despre disparitia prematura si tragica a colegului nostru drag, Claudiu Boangiu, cunoscut de toti ca POE

Desi, cind am facut acest blog, am zis ca, nu va fi decit unul strict destinat copilului meu drag, Bubu, iata ca acum simt nevoi de a-mi impartasi alaturi de voi, dragi cititori, durerea pentru pierderea unui suflet drag.

Desi drumurile noastre s-au bifurcat acum doi ani in urma, ai ramas si vei ramine tot colegul nostru drag, Poe.

Nu ma pot abtine din plins, de azi, de dimineata cind am aflat ca Dumnezeu te-a luat alaturi de el.

Nu pot vorbi de tine la trecut, tu vei ramine mereu in sufletele noastre.

Nu pot sa zic decit adio coleg drag si ca mai devreme sau mai tarziu ne vom revedea! Transmit sincere condoleante familiei!

Poe,asa cum il voi vedea mereu si asa cum ne va ramine la toti in suflet: un om vesel, tonic, deosebit de inteligent si glumet, un jurnalist deosebit de talentat, un om optimist si „petrecaret”! (Alina)

Nu mai putem sa ne tachinam, sa ne certam, sa ne impacam, sa ridem de prosti, sa ne distram in aventuri marunte, sa ne aducem aminte de vremuri frumoase. Si cite au fost! Acum o saptamina, cind m-ai sunat, spuneai ca esti mai bine, dar vorbeai stins si nu am inteles aproape nimic. Si n-am vrut sa te pun sa repeti, sa nu-ti fie greu. N-am sa stiu niciodata ce mi-ai spus ultima oara cind am vorbit. Si apoi te-am vazut in morga spitalului, de unde nu vroiau sa ni te dea acasa, decit atunci cind spune legea, ca asa cica au facut si cu Teoctist, oricit de important era. Dar pentru mine esti mai important decit Teoctist.
Mi-am facut cont de Facebook in februarie si ti-am cerut prietenia cind deja erai in spital, de parca n-am fi fost destul de prieteni. Am speram si am asteptat degeaba sa iesi, sa dai „accept”. S-a ales praful. E haotic totul. Ne-om mai intilni, cum spun unii, in viata de apoi. Si atunci de ce pling dupa tine? Ca-s sceptic ca ne mai intilnim? Om muri si-om vedea, dragul meu prieten.
(Ovidiu Pauliuc)

Scurt necrolog la moartea lui Claudiu, cel drag şi neuitat nouă
Claudiu, M-a prins dimineaţa cu tine-n gând şi cu o lumânare pe masă. În rătăcirea mea printre-amintiri, mă bucur că te-am cunoscut şi mă-ntristez că nu mai eşti acum de faţă. Dar, pentru toţi cei care te-am cunoscut, spiritul tău înălţător răzbate-n sufletele noastre, ca o vibraţie a unei noi primăveri, ce se transformă-n viaţă. Pentru mine, cel puţin, această primăvară, pe care tu o aveai mereu în suflet, începe acum, cu tine. Crâncen de dureroasă , dar începe cu aceeaşi dragoste de viaţă pe care ai purtat-o ca pe un legământ în faţa lui Dumnezeu, în faţa noastră, a celor pe care, cu adevărat i-ai iubit, îndeplinind cea mai frumoasă dintre poruncile Sale: să-ţi iubeşti aproapele, uitându-te pe tine, ca într-o deplină crezare. Cu pioşenie, mă-nclin în faţa ta, celui care te-ai apropiat atât de mult de Dumnezeu, Cel care ne este, Calea, Adevărul şi Viaţa, cea de dincolo de moarte. Tu vei rămâne mereu viu în amintirea noastră, căci aşa cum spunea Artur Silvestri, un alt mare om, de o aleasă nobleţe sufletească, ,,doar uitarea este moarte definitivă, iar uitarea trebuie să rămână un blestem”.
Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească-n pace!
Romulus Dan Busnea,
în noaptea care se-ngâna cu dimineaţa eternei tale vieţi