Dezastru la încorporări
• doar 30 la sută dintre cei chemați sub arme s-au prezentat la încorporare
Tinerii băcăuani nu mai vor să se prezinte la încorporare. Aceasta este realitatea cu care se confruntă ofițerii Centrului Militar Zonal (CMZ), acolo unde trebuie să se prezinte viitorii ostași. Planul de încorporări pentru acest ciclu este de aproape 400 de soldați. Pentru asta au fost chemați la încorporare și pentru clarificarea situației militare 6.400 de tineri din tot județul. Primii care au primit ordin de încorporare au fost tinerii din municipiul Bacău. În total, 2774 de persoane. Numai că, dintre aceștia, doar 800 s-au prezentat la chemarea făcută de Ministerul Apărării Naționale. „Tinerii încă nu înțeleg faptul că legile privind încoporarea nu s-au abrogat și că se pot lua împotriva lor măsuri coercitive. Pînă acum s-au emis mandate de aducere pentru aproximativ 30 la sută dintre cei care nu s-au prezentat la CMZ pentru clarificarea stituației lor militare. De asemenea, s-au emis și 24 de amenzi în valoare de trei milioane de lei fiecare”, ne-a declarat colonelul Ion Mihăilă, șeful Centrului Militar Zonal. Conform actelor normative care reglemetează obligativitatea serviciului militar în România, ofițerii de la CMZ mai au la îndemînă și un alt mijloc de sancționare a celor care nu vor să vadă cum le stă îmbrăcați în haina militară: sesizare la parchetul militar pentru sustragere de la îndeplinirea serviciului militar. Conducerea Centrului Militar Zonal speră însă să nu se ajungă chiar pînă aici și că tinerii chemați la încorporare se vor prezenta la ordin.
De la începutul acestei săptămîni sînt chemați la încorporare tinerii care au domiciliul în celelalte localități ale județului Bacău. Viitorii soldați vor fi repartizați la unități de jandarmi, transmisiuni, infanterie, artilerie și artilerie aeriană, parașutiști și pompieri. În prezent, este în plină desfășurare cel de-al doilea ciclu de încoporări, care se va finaliza pe 15 iunie. Următorul va avea loc în toamnă, începînd cu luna septembrie. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns