Termenul limită de depunere a dosarelor pentru înscrierea în Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rîndul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – Start, derulat de Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), s-a prelungit de la 31 august la 9 septembrie 2005. Motivația – au spus cei de la ANIMMC – constă în dorința de a da posibilitate unui număr mai mare de tineri de a beneficia de cursurile derulate prin acest Program, precum și pentru a implica activ oficiile teritoriale pentru întreprinderile mici și mijlocii și cooperație în aplicarea Programului Start. Programul se va derula în două etape. În prima parte se vor organiza și desfășura cursuri de pregătire antreprenorială destinate beneficiarilor Programului, iar în partea a doua cele mai bune planuri de afaceri, întocmite pe baza cunoștințelor dobîndite la aceste cursuri, vor beneficia de o alocație financiară nerambursabilă în limita sumei de 200 de milioane de lei și de credite în limita maximă a 10.000 de euro sau echivalent în lei. Planurile de afaceri vor fi selectate de o Comisie de evaluare constituită din specialiști din cadrul băncii care va fi desemnată cîștigătoare în urma procesului de achiziție publică, ai ANIMMC și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).
Se fac înscrieri pentru cursurile pe această temă, care se vor desfășura în cinci centre din țară, Iași, București, Cluj-Napoca, Constanța și Timișoara, personal sau prin poștă, la sediul ANIMMC (str. Poterași, nr. 11, Sector 4, București, cod 040263). Beneficiarii Programului sînt persoanele fizice, persoanele fizice autorizate și asociațiile familiale, precum și persoanele juridice care îndeplinesc, cumulativ, la data depunerii formularelor de înscriere, criteriile de eligibilitate prezentate în Procedura de aplicare a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rîndul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare – Start. Cei interesați pot obține informații suplimentare accesînd link-ul http://www.animmc.ro/programe/start2005/. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.