Consilierii locali bacauani au aprobat actul aditional prin care se prelungeste perioada de tragere din finantarea contractata de municipiul Bacau de la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD). In fapt, este vorba de imprumutul contractat de municipiul Bacau pentru realizarea obiectivului de investitii „Managementul integrat al deseurilor in municipiul Bacau si localitatile limitrofe”. Prin acesta se are in vedere realizarea unei noi gropi de gunoi, la toate standardele solicitate de Uniunea Europeana, dar si metode de colectare a deseurilor moderne. Municipiul Bacau a solicitat si obtinut prelungirea perioadei de tragere din acest credit de la BERD. Actul aditional va face parte din documentatia necesara primei trageri de bani din imprumut, necesari cofinantarii proiectului. Uniunea Europeana a pus la bataie 15 milioane de euro pentru colectarea deseurilor din municipiul Bacau si din 22 de comune limitrofe, intr-un mod occidental. Depozitul se construieste pe o suprafata de 32 hectare, iar lucrarile sint in toi. Durata lor este estimata la aproximativ 15 luni. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns