Acestea vor fi reabilitate termic cu fonduri europene, de la bugetul de stat și bugetul local.
La Primăria Bacău s-a semnat ieri contractul de finanțare pentru un nou lot de șapte blocuri care vor fi reabilitate termic prin finanțare europeană și nu numai. Contractul a fost semnat de primarul Romeo Stavarache, deoarece municipiul Bacău este beneficiarul fondurilor și a investiției, și Constantin Apostol, directorul Agenției pentru Dezvotare Regională Nord-Est (ADRNE), autoritatea de management pentru Programul Operaional Regional din care se face finanțarea. „Sunt șapte blocuri pentru care semnăm astăzi contractul de finanțare – a declarat primarul municipiului Bacău. Acestea au 362 de apartamente ce vor beneficia de reabilitare termică. Este al treilea proiect de finanțare din cele opt pe care le-a depus Primăria Bacău. Toate cele opt proiecte, ce cuprind 43 de blocuri, însumează aproape 12 milioane de euro”.
Cele șapte blocuri care vor intra în reabilitare după ce se va organiza licitația pentru desemnarea constructorului sunt: Energiei 21, Gării 54 C3 și 58 C1, Mioriței 15, 26, 38 și 40. Valoarea proiectului nou semnat este de peste opt milioane de lei, din care suma eligibilă este de 5,9 milioane de lei. Contribuția de la bugetul de stat este de 643.578 de lei, iar de la bugetul local de 2,8 milioane de lei. „La licitație se va scoate fiecare proiect în parte” – a precizat primarul Romeo Stavarache.
Constantin Apostol a arătat că ținta este ca, până la finalul lunii aprilie, să fie fructificați toți banii pentru reabilitare și să se semneze contractele și pentru restul loturilor de blocuri rămase. „Încercăm să ajungem la acel nivel în care fiecare euro să fie fructificat – a declarat directorul ADRNE. Trebuie să semnăm contractele de finanțare ca să se poată organiza licitațiile, iar lucrările să înceapă cât mai repede, pe parcursul acestui an. În paralel, se vor finaliza licitațiile la străzile Mioriței, Milcov, Insula de Agrement și vom semna contractul de finanțare pentru strada Ștefan cel Mare”.
Săptămâna trecută s-a semnat finanțarea pentru lotul al doilea de blocuri, Mărășești, nr. 169 și 187 și Războieni, nr. 40 și 44, iar în luna decembrie a anului trecut pentru primul lot, ce cuprindea cinci blocuri situate pe străzile Milcov – numerele 59, 61, 63, 65 și Războieni 32.
Lasă un răspuns