S-a sinucis pentru că a omorît cu mașina un copil

Redacția Ziarul de Bacău

Un băcăuan în vîrstă de 43 de ani, care în urmă cu cinci ani a fost autorul unui accident de circulație în care și-a pierdut viața un copil, și-a încheiat socotelile cu viața înghițind peste două sute de pastile folosite în tratamentul bolilor psihice. Mircea U. a fost adus de familie la spital înainte ca supradoza de medicamente să-și facă efectul complet. Supus imediat spălăturilor gastrice, sinucigașul a reușit să elimine peste o sută dintre pastilele înghițite, uimindu-i pe medicii și asistenții de la Urgențe, care nu au mai văzut pînă acum o cantitate atît de impresionantă de sedative înghițită de o singură persoană. Se pare că bărbatul nu a mai putut trăi cu gîndul vinovăției că a omorît un copil. El a înghițit o dată tot tratamentul pentru o lună pe care îl primise de la psihiatru pentru tratarea unei nevroze. Efortul medicilor reanimatori de a-l scăpa de la moarte a fost, pînă la urmă, zadarnic. Timp de două zile, el a fost supus unui tratament de dezintoxicare în secția Reanimare a Spitalului de Urgență, dar efectul pastilelor i-a fost fatal. Mircea U. a murit în urma unui blocaj al ficatului și rinichilor. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.