HANDBAL: În urmă cu două zile, la Federația Română de Handbal s-a stabilit componența celor două serii feminine de Divizia A. Știința Bacău va face parte, normal, din Seria Est, alături de Spartac București și de reprezentantele orașelor Suceava, Piatra Neamț, Roman, Brăila, Buzău, Slatina, Corabia și Sfîntu Gheorghe. Antrenorul băcăuan Florin Aliman trăgea nădejde că drumurile pe care le va face cu echipa la meciurile de campionat nu vor mai fi dintre cele lungi, dar dorința nu i-a fost îndeplinită. Spre nemulțumirea sa, echipa va trebui să bată cale lungă la Corabia sau Slatina. Dacă structurarea campionatului s-ar fi făcut pe serii Nord și Sud s-ar fi întîmplat cam același lucru, adică nu mai mergeai la Corabia ci la Carei, Satu Mare sau Lipova, spre exemplu, cu condiția ca localitățile menționate să aibă echipă în Divizia A. (Marius AMBROZIE)
S-a stabilit componeța seriilor la Divizia A
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.