~2 min lectură 0 comentarii

S-a stabilit regulamentul de concurs pentru a III-a ediție a Toamnei Bacoviene

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul Județean Bacău, Primăria Municipiului Bacău, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează, în perioada 18-21 septembrie 2013, Concursul internațional de poezie și eseu “Toamna Bacoviană – 132 de ani, Ediția a-III-a”.

cult.baco

Ștefan POPA

Organizatorii evenimentului au publicat deja regulamentul concursului. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate și nepremiate la alte concursuri literare, redactate cu diacritice, font Times New Roman, 12, la un rând, listate în trei exemplare.

Concursul se adresează tinerilor din România și Diaspora, care nu au debutat editorial și nu au împlinit 35 de ani. Lucrările se vor trimite până la data de 1 septembrie 2013 pe adresa: usrbacau@yahoo.com (două fișiere separate, lucrările și CV) sau, prin poștă, la adresa: Uniunea Scriitorilor din România Filiala Bacău, Str. 9 Mai, Nr. 7, Cod 600037, Bacău, cu specificarea pe plic “Pentru concursul Toamna Bacoviană”. Lucrările, semnate, cu moto, vor fi însoțite de un plic sigilat, pe care se va trece același moto, și care va conține numele și prenumele autorului, locul și data nașterii, activitatea literară (dacă este cazul), adresa completă, numărul de telefon și eventual, adresa electronică.

Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci și maximum zece poezii, și/sau cu un eseu de maximum zece pagini, cu referire la viața și opera poetului George Bacovia. Laureații vor fi anunțați în timp util pentru a fi prezenți la festivitatea de premiere, care va avea loc la Centrul de Cultură “George Apostu” Bacău, în data de 20 septembrie 2013.

Organizatorii asigură cazarea laureaților și o masă. Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii: la poezie: Premiul I – 400 lei, Premiul al II-lea – 300 lei, Premiul al III-lea – 200 lei; pentru eseu: Premiul I – 400 lei, Premiul al II-lea – 300 lei. Vor fi acordate și premii speciale: Premiul Național “George Bacovia”, Premiul de exegeză si Premiul de excelență.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.