• marele dirijor era din anul 2000 cetățean de onoare al Bacăului
În ziua de 17 iunie 2003, s-a stins din viață marele maestru Emanuel Elenescu. „Seniorul baghetei românești”, după cum l-au denumit confrații de breaslă, s-a născut la Piatra Neamț, la 8 martie 1911, dar s-a stabilit cu părinții la Comănești, la vîrsta de 2 ani. A urmat clasa primară la Școala nr. 19 „Al. I. Cuza” din Bacău, de unde a plecat să-și continue studiile la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică „George Enescu”. De-a lungul vieții, Emanuel Elenescu a fost aplaudat nu numai în țară, ci și la Metz, Toulouse, Paris, Bruxelles, Sancta Cruz de Tenerife, Havana, Maracaibo, Budapesta, Roma, Belgrad, Moscova, etc.
În septembrie 2000, seniorul baghetei a devenit cetățean de onoare al Bacăului, unde a dirijat anual din 2 iunie 1961. La 8 iunie 2001, la împlinirea vîrstei de 90 de ani, președintele Ion Iliescu i-a conferit ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler.
„Pentru Bacău, numele maestrului Elenescu înseamnă foarte mult. Din momentul în care a devenit dirijor a pus umărul la înființarea orchestrei din Bacău pe care a și instruit-o. Maestrul a împărtășit numeroase idei și trăiri cu publicul meloman din acest oraș și, ori de cîte ori îl invitam aici, eram asigurați de o sală plină și de o calitate care dăinuie în memoria melomanilor băcăuani. A fost un foarte bun instructor și un foarte bun pedagog pentru Filarmonica „Mihai Jora”. Multe lucrări în primă audiție au fost executate de maestrul Elenescu la Bacău. Numele lui va străluci pentru totodeauna în memoria Filarmonicii”, ne-a declarat maestrul Ovidiu Bălan, directorul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns