„Taifun”, „tsunami”, „dezastru”! Astfel eticheteaza mai toate canalele media ceea ce se intimpla pe bursele din lumea larga. Peste noapte, marile banci (atentie) de investitii (nu comerciale!) din America si Europa se prabusesc si se sparg precum bibelourile din sticla proasta. Cine ar fi indraznit sa spuna, in urma cu doua, trei luni, ca Maryll Lynch, Lehman sau AIG sint in pragul falimentului? Pareau nebuni analistii financiari care indrazneau sa afirme ca Wall Street s-a transformat intr-un fel de cazinou unde se tranzactioneaza valori imaginare, umflate din condei (dupa cum recunoaste, acum, furios, si candidatul republican la Presedintia SUA). Valul de falimente a pus punct „distractiei” cu derivate si alte instrumente sofisticate. Rezultatul? Am trait sa vad cum cel mai liberal guvern din lumea asta – cel de la Washinghton – a trecut la nationalizari pe banda rulanta. Cele mai mari institutii de creditare ipotecara si de asigurari au intrat, practic, in portofoliul statului american. Iata ca marota cu care am fost innebuniti dupa Revolutie – „Statul este cel mai prost administrator!” – este ignorata de republicanii americani.
Cineva intreba – pe buna dreptate – ce legatura este intre bugetul pensionarului din Romania si falimentul Lehman de la New York? Simplist spus, criza aceasta este una de lichiditati. Nu mai sint bani cash pe piata. Cine vrea o finantare va trebui sa plateasca dublu sau triplu pentru aceeasi suma imprumutata in urma cu sase luni. Daca omul simplu va mai stringe punga si isi va mai domoli tendinta de a se imprumuta, la nivel guvernamental situatia este mult mai complicata. Se stie ca deficitul nostru bugetar este de 14 la suta din PIB. Adica cheltuim, la nivel de tara, cu 14 la suta mai mult decit producem. Diferenta o acopeream, pina acum, cu imprumuturi din strainatate. Nemaifiind bani in bancile occidentale, aceste credite au devenit extrem de scumpe si de rare. Indiferent ca este vorba de programele investitionale in curs sau de acoperirea nevoilor pentru majorarea pensiilor sau salariilor din invatamint si sanatate, banii de la straini nu vor mai veni. Efectul asupra buzunarului populatiei este direct si nimicitor. Cresc preturile, creste inflatia, iar majorarile salariale se vor „topi” doar dupa citeva luni.
Citeva lucruri bune tot se intimpla! Mai intii, se asteapta o cadere a pietei imobiliare, ceea ce echivaleaza cu o reasezare pe baze normale a pietei. Apoi ar fi schimbarea de optica a guvernantilor. Il aud, acum, pe premierul Tariceanu vorbind despre importanta capitalului autohton. In sfirsit, au inteles si economistii de tranzitiei ca a lasa economia nationala la cheremul capitalului strain este de-a dreptul periculos in perioade de criza. Deja am avut primele exemple de ceea ce inseamna „investitorii semnificativi”. Marti, o banca mare precum BRD a incasat o lovitura pe care nu o merita. Din cauza patronului francez a pierdut peste 13 la suta din capital intr-o singura zi, mult peste bancile romanesti precum Carpatica sau Transilvania. Chiar daca economia romaneasca este in expansiune, cind firma-mama din Anglia, Germania sau America da faliment, nici divizia dimbovitena nu se simte prea bine. Noi am trait deja colapsul celor de la Daewoo. In comparatie cu falimentul coreenilor, ceea ce se anunta este catastrofal. Institutii bancare si financiare (care pareau, pina mai ieri, de neclintit) se duc de ripa si trag dupa ele si investitiile din Romania. Nevoia noastra de a avea propriile radacini (capital autohton) a devenit acuta. Ar trebui sa luam exemple de la greci si turci. Fara ca ei sa fie mai bogati sau mai protejati, iata ca in ultimul deceniu si jumatate au cucerit – economic – jumatate de Europa. Ai nostri au preferat firimiturile, tunurile de conjunctura, comisioanele si mita desantata. Acum tragem ponoasele! Inca nu este prea tirziu pentru a mai salva ce este de salvat, insa in an electoral imi este foarte greu sa cred ca exista vreun politician dispus la masuri dure…
Lasă un răspuns