S-a tras cortina la cazinou

În anul 1960, locul celor cîteva cluburi care activau în Slănic Moldova era luat de două instituții culturale: Casa Orășenească de Cultură și Biblioteca Orășenească. Iar pasiunea pentru cultură și artă a făcut cunoscute întregii țări numele unor artiști amatori care, adunați într-un colectiv tînăr și entuziast, cuprizînd echipa de teatru, ansamblul de estradă, ansamblul folcloric, au reușit să facă o tradiție prin spectacolele prezentate săptămînal de-a lungul anilor în cadrul stagiuni permanente, toate desfășurate în superba sală cu balcoane a vechiului și vestitului Cazinou, acest monument de arhitectură ce datează din 1879. „Moldova mea”, „Orașul meu”, „Fișa de tratament”, „Am și eu ceva de spus”, „Izvorul tămăduirii”, „Diseară mergem să dansăm”, „Ca la noi acasă”, iată cîteva titluri din spectacolele ansamblului folcloric și de recitaluri, al ansamblului de orchestre, prezentatori, etc. Toate textele acestor spectacole au fost inspirate din folclorul moldovenesc, din munca și activitatea locuitorilor urbei, scrise și puse în scenă de regretatul și neuitatul Marin Cîmponeriu, directorul de atunci al Casei de Cultură. S-au făcut cunoscuți ca interpreți talentați Nina și Ninel Harapu, Natalia Țigău, Virgiliu Sandu, Lucia Tudoreanu, Viorica Băisan, care cu același entuziasm au prezentat spectacole pe scena din localitate sau pe scenele căminelor culturale, caselor de cultură și cluburilor din județ. Dar cea mai mare satisfacție a cunoscut-o echipa de teatru, primul colectiv artistic al Casei de Cultură și care, din 1960 și pînă la sfîrșitul anilor ’80 a prezentat spectacole ca : „Elena” de Horia Lovinescu, „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, „Ochiul babei” de G. Vasilescu, „Pupăza din tei” de I. Damian după Ion Creangă, „Doctor fără voie” de Moliere, „Opinia publică” de Aurel Boroga, „Take, ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa, „Fratele meu mut”, „Jocul de dincolo de ploaie” și „Ginere de import” de Viorel Savin. Priceperea și pasiunea au făcut din aceste spectacole realizări artistice deosebite, dovadă fiind premiile obținute la fiecare concurs la care au fost prezentate: „Ochiul babei”- mențiune la festivalul regional de teatru „Vasile Alecsandri”; premiul de interpretare, Cimponeriu Adriana pentru rolul Anica; „O noapte furtunoasă- locul I la faza regională, „Doctor fără voie”- locul II la faza republicană a celui de al IV-lea Festival de Teatru I. L. Caragiale și medalia de argint. Marin Cimponeriu- interpretul lui Sganarelle, a fost distins de către juriul republican cu premiul special pentru creație artistică. Distincțiile acordate colectivului de teatru au încununat munca neobosită, dăruire și dragostea pentru artă ale tuturor artiștilor amatori ai Casei de Cultură din Slănic Moldova, care au prezentat numai în primii nouă ani de la înființare peste 500 de spectacole, adică, în medie 56 de spectacole pe an. Iar din 1990 și pînă în 2002, nu s-a prezentat nici unul! Și erau doar amatori! După 1970, activitatea cultural-artistică a stațiunii a luat o și mai mare amploare, mai ales după ce dramaturgul băcăuan Viorel Savin a devenit directorul Casei de Cultură a stațiunii și a relansat toate acțiunile culturale mai importante, punînd bazele „Festivalului de creație și interpretare dramatică” la Slănic Moldova, începînd cu anul 1978. Iar cîteva dintre piesele de teatru semnate de domnia sa au fost jucate în premieră de Teatrul Popular de Comedie din Slănic Moldova: „Proprietatea dumneavoastră” în 1973, „Fratele meu mut” în 1975, „jocul de dincolo de ploaie” în 1977 și „Ginere de import” în regia lui Bărbosu Romeo în 1984. Astfel, în fiecare joi, ani de zile, întreaga trupă de teatru s-a dăruit altruist celui mai respectat dintre critici: Măria sa Publicul. Recompensa? Aplauzele, iar stimulentul – cuvintele, îndeobște frumoase. Și multă muncă. Neînchipuit de multă, repetînd sub bagheta regizorală a unor nume ca: I. G. Rusu, Sorin Postelnicu, Gh. Teașcă, Ion Ghelu Deselnica, Paul Sireteanu, prin săli de ședință , birouri sau în scenă de la orele 23.00 numai pînă la 2 noaptea, deoarece majoritatea dintre ei, dimineața începeau serviciul. Oameni obișnuiți, dar cu suflete mari, personalități distincte, preocupări diverse, dificile, înțelegători, uneori ușor irascibili, buni prieteni și care au fost legați de un singur țel: dragostea față de teatru și de public. Iar în încheiere, trupa de teatru, pentru amintirea clipelor frumoase se prezintă așa cum a evoluat ea în anii săi de glorie: Val Mănescu, Mihai Freamăt, care a fost totodată și un bun scenarist, premiat la nivel național, Natalia Țigău, Viorica Băisan, Geo Catrințaș, Andrei Paraski, Gh. Sava, Marin și Adriana Cimponeriu, Dante Colescu și mulți alții care realmente ne-au încîntat și în fața cărora ne înclinăm și le mulțumim. Astăzi s-a tras cortina la Cazinou. De peste zece ani, în frumoasa sală cu balcoane, nu se mai aud aplauzele. Fața Thaliei este tristă. Au plecat actorii. Spectatorii nu mai sînt în cetate, și nici n-ar avea la ce să mai vină. Arta e, și ea, în suferință. Pînă cînd? E greu de spus! Singurul lucru care le mai menține speranța trează lor, celor ce mai supraviețuiesc anilor de glorie: arta nu moare niciodată, poate doar să cadă în uitare pentru o vreme. (Romulus Dan Busnea)