~3 min lectură 0 comentarii

S-a virat a treia tranșă de 250 lei pe cardurile sociale. Din noiembrie, se vor distribui și ajutoarele alimentare pentru persoanele defavorizate

Andra Juverdeanu

Cea de a treia tranșă de 250 de lei a fost virată pe cardurile sociale pe data de 24 octombrie, iar banii pot fi folosiți pentru achiziționarea de alimente sau pentru plata meselor la restaurant.

Valoarea totală a tranșei III se ridică la peste 590 de milioane de lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români. Până la finalul anului, beneficiarii vor primi și ce-a de-a patra tranșă de 250 lei.

Mă bucur că reușim să respectăm calendarul asumat și vă pot anunța că astăzi am efectuat plățile pentru încărcarea tranșei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să își cumpere alimente și mese calde.

De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

În continuare, până la jumătatea lunii noiembrie se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de-a doua tranșe, sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 33.000 de persoane. Pentru aceștia, încărcarea se va face pe parcursul lunii noiembrie.

O posibilă excepție ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.

O nouă tranșă de ajutoare alimentare

Separat de voucherele sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”, în luna noiembrie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura livrarea unei noi tranșe de pachete cu alimente pentru persoane defavorizate.

foto arhivă

„În luna noiembrie vom distribui o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum, prin intermediul programului pe care l-am lansat încă din ianuarie 2020. Așadar, vor fi români care vor primi în această perioadă atât cei 250 de lei, cât și un pachet de peste 24 de kilograme de alimente”, a transmis ministru Marcel Boloș.

Vă reamintim faptul că primele ajutoare, oferite prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), au fost livrate în ianuarie 2020, când persoanele din grupurile vulnerabile au primit alte 1,18 milioane de pachete. De atunci, au fost livrate patru astfel de tranșe.

Fiecare pachet conține:

  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
  • mălai (4 pungi de 1 kg);
  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);
  • ulei (4 sticle de 1 l);
  • zahăr (2 pungi de 1 kg);
  • orez (4 pungi de 1 kg);
  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml)
  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);
  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.