Proiectul cu fonduri europene a cuprins realizarea a 49 de locuințe sociale -17 garsoniere și 32 de apartamente.
Proiectul finanțat cu fonduri europene de reabilitare a unui imobil din municipiul Bacău cu destinația locuințe sociale a fost finalizat. Recepția lucărilor a început de două zile, iar ieri, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” a avut loc conferința de închidere a proiectului.
Leonard Pădureanu, managerul public al orașului și coordonatorul Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), a vorbit despre acest proiect. „PIDU este un plan complex, ce atinge nu numai componenta de infrastructură rutieră – a declarat Pădureanu. Dacă alte municipalități au preferat să asigure minimum de componentă socială, obligatorie în PIDU, noi am vrut să mărim acest aspect, cu două proiecte, imobilul social de pe strada Henri Coandă 9 și reabilitarea azilului de bătrâni care se va încheia săptămâna viitoare. Ne-am fi dorit să reabilităm mai multe imobile din municipiul Bacău, abandonate și degradate, dar principala condiție pentru accesarea fondurilor europene este să aparțină domeniului public. În domeniul public era doar acest imobil deocamdată. Ne dorim să preluăm mai multe astfel de clădiri, să reabilităm și să le dăm destinație de locuințe pentru tineri sau sociale”. Leonard Pădureanu a precizat că imobilul nou reabilitat este conectat la rețeaua de utilități, cu branșamente individuale la CET și că în două luni și jumătate își va primi locatarii.
Alegerea acestora va fi făcut în funcție de punctaj, de o comisie care analizează fiecare caz social în parte, iar lista va fi supusă aprobării Consiliului Local Bacău.
Comisarul șef Dorin Roman, șeful Serviciului Circulație din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, a vorbit despre impactul acestei investiții în ceea ce privește combaterea ratei infracționalității. „Una dintre preocupările majore ale Poliției Județului Bacău este asigurarea unui trafic fluent și civilizat în Bacău – a declarat comisarul șef Roman. Prin reabilitarea clădirii Henri Coandă 9 se așteaptă reducerea riscului de criminalitate și infracționalitate în zonă, astfel încât să putem aprecia că municipiul Bacău este un oraș european”.
Efectele investiției
Reabilitarea și modernizarea imobilului din str. Henri Coandă nr. 9 a cuprins realizarea a 49 de locuințe sociale (17 garsoniere și 32 de apartamente), asigurarea unor condiții de trai decente pentru aproximativ 100 de persoane dezavantajate, îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, scăderea riscului de criminalitate și delincvență din zonă, risc crescut în condițiile existenței fostului imobil dezafectat. Clădirea este prevăzută din construcție cu subsol, parter și patru etaje, avea 54 de camere și spații comune aflate într-o stare avansată de degradare. La parter au fost amenajate 13 locuinţe sociale tip garsonieră, fiecare cu bucătărie și grup sanitar individual și o suprafață de cazare de aproximativ 20 de metri pătrați. La etaje au fost amenajate câte opt locuințe tip apartament, formate dintr-un vestibul, o cameră, o bucatarie și un grup sanitar, cu o suprafață totală de 29,5 metri pătrați. Pe fiecare etaj există și o locuință tip garsonieră, cu bucătărie și un grup sanitar individual.
Ce lucrări au fost executate
Lucrările au constat în remedieri la nivelul planșeelor, refacerea pardoselilor, realizarea de finisaje interioare la pardoseli, pereți și tavane, reproiectarea și înlocuirea instalațiilor electrice, termice, hidro, sanitare, alimentare cu gaze naturale, îmbunătățirea protecției termice a pereților exteriori și a terasei prin montarea unui strat termoizolant, completarea și înlocuirea tâmplariei cu tâmplarie de tip PVC, cu geam termopan, lucrări de modernizare a finisajelor interioare și exterioare – zugrăveli, vopsitorii, contorizarea separată a fiecărei locuințe, dotarea cu apometre și tablouri electrice individuale și amenajarea unei parcări în imediata apropiere, a unui drum de acces și a spațiului verde adiacent clădirii.
Valoarea proiectului este de 1.750.722,24 lei cu TVA, din care asistența financiară nerambursabilă reprezintă 1.445.848,28 de lei.
Lasă un răspuns