Jucătorii de la divizionara C Aerostar Bacău s-au prezentat, ieri dimineață, la convocarea noului antrenor Costel Cîmpianu pentru începerea pregătirilor de vară, premergătoare noului sezon competițional. Printre cei care au răspuns la apel, din „prima”, s-au numărat și cîțiva fotbaliști juniori de la același club. Deocamdată, lotul lărgit și încă neîntregit de la Aerostar, întrucît mai este pînă la definitivarea acestuia, s-a prezentat în alcătuirea de mai jos. Așadar, iată cum se numesc cei care au venit să alerge în prima zi a pregătirilor: Andrei Brînză, Iustin Miu (portari), Dragoș Avram, Mihai Constantin, Marius Gavril, Ionuț Dragomir, Marius Ciupercă, Andrei Clatea, Răzvan Prisecaru, Bogdan Săndulache, Costel Dunava, Marius Farcaș, Nicușor Andronache, Daniel Dobrovăț (fundași), Ciprian Dediu, Sebastian Ghinga, Ionuț Toma, Marian Pascu, Liviu Brănișteanu (mijlocași), Cosmin Pintilie, Cătălin Dumitru, Narcis Luncanu, Alexandru Laslău, Gabriel Petrea, Adrian Tofan (atacanți).
„Cinci jucători nu au fost prezenți la începerea pregătirilor. Costel Pantelimon este plecat în Japonia, cu lotul național de juniori. Ceilalți patru sînt Marius Hitaru, Dragoș Boboc, Ionuț Ciobanu și Bogdan Boțoc. Despre ultimul menționat nu știm nimic”, a afirmat antrenorul secund Valentin Cioancă.
Programul pregătirilor, cantonament și „amicale”
Pînă pe 1 august, cînd se va pleca în cantonament la Mestecăniș, jucătorii de la Aerostar se vor pregăti în Bacău. în această săptămînă, Cîmpeanu a programat cîte un antrenament pe zi. De săptămîna viitoare, numărul ședințelor de pregătire se va dubla. Deocamdată, au fost antamate două jocuri de verificare, cu Ceahlăul (la Piatra Neamț, pe 27 iulie), respectiv FC Botoșani, pe 6 august, la Cîmpulung Moldovenesc. între timp, pe 30 iulie, Aerostar va disputa un meci oficial în Cupa României. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.