• m-am gîndit că n-ar fi rău ca fiecare elev din oraș să dea cîteva o mie de lei (asta înseamnă să renunțăm la o țigară), banii să fie strînși de profii de română și donați Casei „George Bacovia”
Nu știu cîți băcăuani au trecut pe lîngă casa lui Bacovia și mai ales nu știu cîți dintre ei au știut că e casa lui. E drept că, la cum arată, ai zice că e o casă veche, locuită, probabil, de o bătrînică, sau uitată de vreun proprietar plecat peste hotare. Tot ce știu este că toți băcăuanii, tineri sau bătrîni, trec nestingheriți pe lîngă statuia lui din centru, se mîndresc cu el, pentru că toți cei care aud de Bacău asociază urbea noastră cu marele poet.
Revenind la Casa lui Bacovia, aceasta este vizitată din cînd în cînd de elevii care îi studiază opera la școală. În rest, nimeni. Cînd intri, rămîi uimit că, cu numai 5.000 de lei (costul biletului), se ține în picioare simbolul Bacăului. Ba, mai mult, banii sînt dați de copii care vin să o viziteze, și nu de stat. Ghidul care ne povestește despre viața scriitorului s-a arătat oarecum mirat de grupul nostru. A fost surprins că am venit organizat, că ne-am comportat civilizat. „Mă bucur că mă ascultați, sincer. Au venit unii elevi din Mageron cu casetofonul și s-au tolănit pe scaune, fără nici o jenă”, ne-a mărturisit el.
Respectul pentru un astfel de loc se pare că a scăzut și în rîndul adoleșcenților. Dar nu numai la ei, pentru că ei doar preiau exemplul celor mari. Ghidul ne-a explicat că fondurile pentru întreținerea clădirii sînt insuficiente, că trebuie intervenit rapid pentru ca locul să nu se piardă. Și atunci mi-a venit o idee. Poate e prea mult, dar m-am gîndit că ar fi interesant ca fiecare elev să dea măcar o mie de lei (adică minus o țigară), profesorii de limba română să îi străngă și să doneze banii acestui lăcaș de cultură rămas al nimănui. Și mă gîndesc că, poate așa, celor care ar trebui să se preocupe pentru bunăstarea acestei case memoriale li se va face astfel jenă, că niște adoleșcenți le-au luat-o înainte și au făcut treaba lor, pentru care sînt plătiți de părinții noștri. Și vorba cîrcotașilor – „rușinică, rușinică, rușinică” celor care dau un astfel de exemplu tinerilor. Și ne mai întrebăm de ce se manifestă ca niște needucați în muzee, cînd imporanța lor scade pe zi ce trece și se transformă în văgăuni, nu în case memoriale. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns