Dr.Ing.Florin Acatrinei
producător pomi altoiţi
www.pomaltoi.ro
În pomicultură este perioada tăierilor la speciile seminţoase. Speciile sâmburoase se taie după umflarea mugurilor, deoarece vindecarea tăieturilor este mai sigură atunci. În articolele anterioare am făcut precizări despre tăierile de formare. Subliniez încă odată faptul întâlnit la multe plantaţii din grădinile familiale, prin care pomii sunt plantaţi la distanţele minime recomandate în sistemul intensiv de plantare, dar la care se aplică forme de coroană şi tăieri în sistem clasic, încât plantaţia devine pădure. La pomii tineri se vor efectua tăieri propriu-zise cât mai sumare, scurtări cât mai puţine, dacă este cazul se fac doar eliminări de la punctul de inserţie a ramurilor care îndesesc coroana. Vor domina lucrările de conducere a ramurilor prin palisarea şi dresarea lor.
Înainte de toate trebuie să ne alegem o formă de coroană, a cărei schemă o stabilim şi o urmăm în fiecare an prin tăierile de formare. La formele de coroană este mult de discutat. De obicei în grădinile populaţiei se merge pe formele libere, la care să urmărim ca principiu să nu avem decât un ax pe verticală, iar toate celelalte ramuri de schelet să aibă unghiuri peste 45-60 grade faţă de verticală. La formele tip „vas” axul se elimină deasupra ultimei şarpante. Formele de coroană recomandate în sistemul clasic: piramida, vasul clasic, nu se mai practică decât la pomii solitari. Au volumul şi înălţimea prea mari. La sâmburoase, care au pretenţii mai mari faţă de lumină, este recomandată forma de coroană „vas aplatizat” cu 4-5 şarpante orientate pe direcţia rândului (nord-sud). În ultimul timp se utilizează şi la sâmburoase ca şi la seminţoase formele cu ax central, de volum mic, de tip „fus”sau „ax vertical”. Formele de coroană tip „palmetă” (etajată şi neetajată, cu braţe oblice sau orizontale) practicate atât de mult în anii 1970-1980, sunt lăsate deoparte datorită unor dezavantaje pe care le au.
Pentru realizarea coroanei ”vas aplatizat” trebuie să avem distanţe de plantare la cireş de cel puţin 5-6 m între rânduri şi 5 m între pomi pe rând, iar la celelelte specii de 4-5 m între rânduri şi 3-4 m între pomi pe rând. Pe solurile mai fertile şi la soiurile cu creşteri viguroase, aceste distanţe se vor mări. Lucrările de formare vor începe cu pomii după plantare care vor fi scurtaţi la 90-100 cm. Deasupra solului, pentru a le provoca ramificarea în vederea formării primei şarpante şi a unei ramuri centrale ca ax. În anii următori se vor alege şarpantele distanţate la 20-25 cm. pe axul format de ramura centrală. Este recomandat a se merge pe un număr mai mare de şarpante (faţă de 3 la vasul clasic) deoarece se va diminua din puterea pomului de a creşte în lateral şi de a fi ţinut cu greu în spaţiul lăsat la dispoziţie prin distanţele de plantare. Şarpantele vor fi orientate pe direcţia rândului (nord-sud) în forma literii „X” formând perechi opuse, şarpantele 1 cu 2 şi 3 cu 4, iar dacă se formează şi a 5-a şarpantă aceasta va fi pe direcţia rândului opusă celei de a 4-a. După formarea şarpantelor, axul central va fi ţinut încă 1-2 ani pentru a ocupa centrul coroanei şi a forţa şarpantele să aibă o creştere pe lateral. Primele 2 şarpantele vor fi dirijate să crească cu unghiuri de 45-50 de grade faţă de verticală, iar următoarele 2-3 şarpante vor fi dirijate la unghiuri de 55-60 grade. Această mărire a unghiului la şarpantele superioare se face pentru a diminua puterea lor de creştere dată de poziţia lor pe ax şi a egala puterea lor de creştere cu primele două şarpante de la baza coroanei. Şarpantele vor fi determinate să ramifice la fiecare 40-50 cm pentru a forma câte o subşarpantă cănd într-o parte când în cealaltă (ramificare bilateral altern-externă). La acesată formă de coroană se face mereu greşeala, datorită tendinţei de creştere a pomului pe verticală, ca aceste şarpante să-şi micşoreze unghiul cu verticala şi de multe ori să crescă chiar pe verticală. Poziţia pe verticală determină o putere mai mare de creştere în defavoarea fructificării, o degarnisire la bază şi necesită apoi operaţii de tăiere mai dificile. Dirijarea şarpantelor în unghiurile recomandate se realizează prin legarea cu sfori de ţăruşi, de trunchi, de ramurile pomului vecin pe direcţia rândului sau prin utilizarea unor distanţiere din ramuri sau scânduri cu scobituri pe capete pentru a se fixa bine între ax şi şarpanta distanţată. Se pot aplica şi greutăţi legate de ramuri. Aceste greutăţi pot fi confecţionate prin turnarea de beton în pahare de diverse capacităţi, în care este prinsă o sârmă de care cu ajutorul unui cârlig de rufe se fixează pe ramură. Sub acţiunea greutăţii ramura se apleacă în timp, iar când efectul este realizat, greutatea se mută. Aceste greutăţi se utilizează mai ales pentru subşarpante, pentru a le subordona şarpantelor. Pe ramurile de semischelet de ordinul 1 si 2 se vor forma ramurile de rod. Când şarpantele acoperă spaţiul pus la dispoziţie pomului, nu se lasă să se întretaie cu cele ale pomului vecin şi se vor suprima creşterile de prelungire. Înălţimea pomilor va fi plafonată la 3-3,5 m.
Lasă un răspuns