Să nu ne refuzăm trecutul glorios

* Din dragoste de neam și țară (2)

Timpul exploziilor vegetale la apogeu ne trimite și la ziua de 28 iunie 1914, cînd la Sarajevo a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand și evenimentul se consideră a fi motivul primului război mondial, pentru români ivindu-se șansa întregirii politice. După mai bine de doi ani de neutralitate, oamenii politici în frunte cu I.I.C. Brătianu au hotărît să ne alăturăm Antantei și la 27 august (stil nou) 1916 am început operațiile militare la Poiana Sărată pentru Ardealul nostru veșnic românesc, un război pustiitor în care izbînda și-a cerut jertfa – peste 11 la sută din populația țării căzînd vicitime – adică peste 800 000 de oameni fiind morți, răniți, dispăruți. Posteritatea, deși a trecut prin lipsuri de toate felurile, i-a veșnicit în peste 5 200 de opere comemorative (mausolee, monumente, cimitire, troițe, obeliscuri etc.), lîngă care fiecare dintre noi poate să se cerceteze pe sine coborînd în adîncul ființei sale și să-și facă propria spovedanie a gîndurilor. Cu mesajul lor, ne spun cum s-a temeinicit România cu începuturile în vremuri cînd se despărțea ușor capul de trup pentru mărturisirea cu glas tare a dorinței de demnitate; unele din acestea sînt de primă mărime, precum Mormîntul ostașului Necunoscut (reperul jertfei, vitejiei, gloriei și onoarei Armatei noastre dovedite în și prin vremuri imemoriale pînă la noi și dincolo de noi, simbolul care vine din toate războaiele și din toate trranșeele pentru redobîndirea teritoriului național și a hotarelor firești), Arcul de Triumf, Crucea de pe Caraiman, ansamblul sculptural de la Tg. Jiu. Făcute cu imense greutăți, etapizat, în mausolee își dorm somnul binemeritat cei care au făcut posibilă desăvîrșirea unității statale – cea mai mare și luminoasă înfăptuire a neamului -, la Mărăști și Mărășești comandanții Alexandru Averescu și Eremia Grigorescu sînt în mijlocul celor care le-au ascultat și executat ordinele. Din păcate, săptămînalul „Observatorul militar” din august 2002 ne arăta că apele din infiltrații curg pe plăcile cu numele eroilor și dau încăperilor un aspect de peșteră cu miros de mucegai. Știri de televiziune ne-au informat că ploile catastrofale din urmă cu puțin timp au accentuat starea știută cîndva; în județul unde lemnul și vinul i-au îmbogățit pe mulți cu o viteză nesperată vreodată.
Ziua Națională evocă și încununează reușita militară și politică și ne e deosebit de plăcut să ne amintim de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Grigore Pop de Băsești, Ion Inculeț, Iancu Flondor și mulți alți corifei ai istoriei naționale.
Perioada de refacere și racordare a țării la standardele necesare nu a durat mult, căci nori negri iar s-au adunat peste Europa și peste lume, în urma rapturilor teritoriale România trebuind să intre în război la un an după cumplita vară a anului 1940, pentru apărarea ființei naționale și reîntregirea țării. Nerecunoscîndu-ni-se cobeligeranța, cu țara ocupată de „armata (roșie) eliberatoare”, am fost destinați comunizării instaurîndu-se controlul sovietic, astfel făuritorii rămași în viață ai României Mari – elitele politice, literare, științifice, clericale și militare sfîrșnd martiric în închisori comuniste. Diferitele constatări, care sînt și chemări, ne arată că ne refuzăm în mod condamnabil trecutul nostru glorios, cu prilejul unor zile importante unii invitați la TV își exprimă regretul că în mersul politic al țării nu se ține seama de punctul de vedere al istoricilor. După 1989 au fost unele inițiative ce și-au propus explicarea Mareșalului prin cărți, statui, busturi, atribuirea numelui unor bulevarde în baza prevederilor Legii Administrației publice locale, însă prin măsuri centrale acestea au fost anulate, noi deducînd că există presiuni externe asupra politicului românesc. Pînă la alte explicații, în lipsa unei Istorii a Românilor actuală, sînt nevoit să țin minte cele scrise de marele om de cultură Mircea Vulcănescu în „Jurnal de la Arsenal”: „Era dur, dar îl iubesc pentru simplitatea adâncă cu care și-a asumat rolul tragic de acoperitor al neamului într-un ceas rău”.
Cuviincioasa amintire a imensului Pantheon românesc trebuie să ne dea puterea de a renunța la confortul personal în favoarea convingerilor generoase care să se inspire din înfăptuirile frumoase de-a lungul timpului, căutînd îngrijirea și cinstirea marilor fapte spre educarea sănătoasă a celor care urmează nouă. Oamenii în vîrstă, dacă nu pot să-i ajute pe cei tineri la treburi fizice, pot contribui în a-i face sensibili la ce este frumos în jur, învățîndu-i că prin răni căpătate în invazii fără de număr a învins rigoarea, inoculîndu-le dragostea față de ceea ce sunt, formîndu-le conștiința și caracterul chiar prin criza prin care trece societatea noasteră. învățînd de la trecut, să ne amintim de înaintași, căci o mică parte din oricare sărbătoare trebuie acordată și lor prin acte de adîncă pioșenie, ei aparțin trecutului, dar și nouă, dar erau mai aproape decît noi de tainele existenței, aspect semnalat și de Ziua Armatei Române – la 25 octombrie 1944 eliberîndu-se de sub ocupația germano-horthystă ultima suprafață de pămînt românesc. (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!