Acesta este titlul sub care comandorul în rezervă Mihail Batog Bujeniță și-a lansat primul volum de proză și cel de-al doilea din cariera sa de scriitor. Lansarea a avut loc la Unitatea Militară de Aviație din Bacău, loc de care autorul este legat de amintiri plăcute. De altfel, tot în Bacău și-a lansat Mihail Batog Bujeniță și primul volum de epigrame intitulat „Bine că ai rîs ieri”. De data aceasta, comandorul a ieșit pe piața publicistică cu un volum de proză scurtă, umoristică și de pamflete. Fin și atent observator al celor lumești, eliberat de prejudecăți și inhibiții, comandorul dovedește și la cea de-a doua apariție a sa publicistică o vervă spirituală demnă de invidiat de toți scriitorii cu state mult mai vechi în branșă. „El surprinde în ipostaze abil meșteșugite esența în fapt a condiției omului zilelor noastre în manifestările ei comice”, se spune în prefața volumului. „Pentru mine, cea mai mare bucurie este că-i pilot. Așa cum am mai spus, noi, piloții, sîntem cu toții poeți, dar puțini dintre noi au și curajul și harul de a ne așterne gîndurile pe hîrtie. Cu atît mai mult cu cît noi, bărbații, ne ferim să plîngem sau să recunoaștem că scriem poezii, pentru că trebuie să arătăm că sîntem cei duri, cei care pleacă la luptă”, a spus în cuvîntul său comandorul Virgil Ristea, comandantul Unității Militare de Aviație Bacău. Autorul a primit din partea foștilor săi colegi o „Diplomă de trecere”, pentru trecerea de care se bucură printre piloții băcăuani și pentru maniera sinceră în care a scris cartea. Mihail Batog Bujeniță a anunțat că în sertarele sale de scriitor se află în lucru un roman pe care intenționează să-l lanseze anul viitor. (Mirela ROMANEȚ)
„Să rîdem de oameni ca noi”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.