• deși mai au doi băieți mari, soții Ioan și Iulia Costalău s-au decis să îngrijească și alți copii uitați de părinți • cei doi au trecut prin multe încercări, însă spun că zîmbetul copiilor pe care-i cresc îi face să uite de toate greutățile
„Pe cine iubești tu cel mai mult?”. Dumitrița, un ghemotoc de fată, cu ochii mari, albaștri, privește încurcată la cei doi pe care îi știe de părinți. Nu vrea să supere pe nici unul, și răspunde totuși: „Pe tati”. Apoi completează repede: „Și pe mami”. Așa le spune ea soților Ioan și Iulia Corina Costalău, deși nu aceștia i-au dat viață. Cea care a adus-o pe lume, însă, a lăsat-o în grija statului. Și pe ea, și pe sora ei, Gabriela, acum în vîrstă de cinci ani. Și poate că ar fi stat mult timp cele două surori într-o instituție de ocrotire, dacă familia Costalău nu s-ar fi decis în urmă cu un an să le ia în plasament.
Părinți și pentru copiii altora
Cei doi soți nu sînt la primii copii. La rîndul lor au, împreună, doi băieți, unul de 21 de ani, iar celălalt de 14 ani. Acum mai bine de trei ani s-au hotărît să mai crească și alți micuți, ai altora. „Visul meu de adolescentă a fost să devin educatoare – ne povestește Iulia Costalău. Din motive medicale nu am ajuns să mi-l realizez. Am lucrat în mai multe unități după care m-am pensionat de boală, în urma unei operații la coloană”. Gîndul de a fi „părinții” unor copii abandonați de cei care i-au adus pe lume a răsărit întîmplător. „Am citit în autobuze mai multe afișe în care se spunea despre posibilitatea de a deveni asistent maternal de profesie. Am vorbit mai întîi cu soțul și apoi am făcut consiliu de familie și cu cei doi băieți ai noștri. Am căzut de acord să luăm o fetiță”, povestește mama.
După ce au urmat cursurile de pregătire pentru a deveni asistenți maternali, cei doi soți au făcut toate formalitățile și au adus-o acasă pe Andreea Ioana. Avea pe atunci trei ani. O fetiță deosebită, dar cu evidente traume psihice. „Ca tată am fost foarte greu acceptat de ea, își amintește Ioan Costalău. Abia după vreun an, cînd am reușit să mi-o apropii, am înțeles reținerea ei. Mi-a spus că semănam cu tatăl ei vitreg, care, probabil, s-a purtat dur cu ea”. La șase ani și jumătate, Andreea Ioana a fost adoptată de o familie din străinătate.
„Doi ani de chin s-au uitat”
Golul lăsat de ea a fost umplut la numai două săptămîni de la plecarea ei. A apărut Mariana, în vîrstă de numai șase luni. Deși copilul avea un handicap sever, suferea de hemipareză pe partea dreaptă (mîna și piciorul drept îi erau inerte), acest lucru nu i-a împiedicat pe cei doi soți să o ia în îngrijire. O cresc încă de cînd era în fașă cu o dragoste de care mama ei naturală nu a fost în stare. Ba, mai mult, au făcut sacrificii enorme pentru ca fetița să ajungă să meargă. „Ne-am chinuit mult cu ea, ne spun cei doi soți. Am stat prin spitale luni în șir, am dus-o la operație, am vegheat-o, dar nu ne pare rău. Acum aleargă ca orice copil sănătos. Este de o frumusețe și o istețime care ne uimește. Așa că doi ani de chin s-au uitat”.
Acum Mariana se apropie de patru ani. Reușita cu ea le-a dat curaj. Și-au spus că dacă s-au descurcat cu Mariana, pot face față și altor copii. Au găsit două surori și nu s-au mai dezlipit de ele. De mai bine de un an, în casa soților Costalău răsună glasurile cristaline a încă două fetițe: Dumitrița (3 ani) și Gabriela (5 ani). Nu a fost ușor nici cu ele. „Cea mare era foarte retrasă, ne privea circumspect, nu vorbea decît strictul necesar, iar cea mică plîngea întruna”, ne povestește Iulia Costalău. După două luni, însă, s-au integrat în familie și au plecat cu toții la mare. De altfel, la fiecare sfîrșit de săptămînă întreaga familie urcă în mașină și o pornește în excursie. Ieri, la ora 11.00, am găsit-o acasă numai pe Dumitrița. Sora ei, Gabriela și Mariana (3 ani și jumătate) erau la grădiniță. După aproape o oră, „mama” a intrat cu ele de mînă pe ușă. S-au repezit toate la „tata”, pline de bucurie. S-au urcat pe genunchii lui și l-au îmbrățișat fericite. O reacție care vorbește de la sine despre afecțiunea și grija cu care le înconjoară familia Costalău. (Elena ȚINTARU)
Lasă un răspuns