~2 min lectură 0 comentarii

Salariații de la Amurco au intrat în greva foamei

Redacția Ziarul de Bacău

amurco

Cei șapte salariați ai societății Amurco, din Bacău, care au anunțat că vor intra în greva foamei pentru că nu și-au primit de trei luni drepturile salariale, au început, ieri, 19 martie, acțiunea de protest. Ei au avut, însă, de așteptat, de dimineață, timp de circa o oră, rezultatul unei ședințe operative la care au participat administratorii executivi ai combinatului și liderul sindicatului, în care s-a discutat despre protestul salariaților. La ora nouă, Gheorghe David, liderul sindicatului, a venit între salariați și le-a transmis răspunsul președintelui InterAgro, compania de care aparține Amurco: „Salariile restante vor fi plătite cu începere din 20 martie – în prima zi pentru lunile decembrie și ianurie, iar vineri pentru februarie și partea din luna martie aferentă”.

Greviștii nici nu au vrut să audă, însă, de această nouă promisiune. „Suntem sătui de promisiuni – au spus ei. Noi vrem banii, pentru că nu mai avem ce mânca, nu mai avem cu ce plăti facturi și rate bancare. Nu plecăm de aici până nu primim toți banii odată”.

Astfel, în fața pavilionului administrativ a fost amenajat un cort, în care greviștii foamei să poată sta până la finalul acțiunii lor de protest. Ei au și fost consultați medical de un echipaj venit de la Ambulanț, care îi va supraveghea permanent.

InterAgro a anunțat, marți, că va închide, în acest an, și ultimele două combinate pe care le are. Ioan Niculae a declarat că măsura este determinată de creșterea prețlui la gazele naturale de la 1 aprilie.

InterAgro deține combinatele Amurco Bacău, Viromet, Donau Chem, Nitroporos Făgăraș, Chemgas HoldingCorporation, Ga Pro Chemicals și Bio Fuel Energy.

Vom ține sub observație această acțiune și vom veni cu noi detalii.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.