Salariații nu pot fi concediați prin transferul întreprinderii

Administrator

Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, indiferent de natura capitalului social, nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaților -stabilește un Proiect de Lege adoptat ieri, 3 noiembrie, de Guvern. Actul normativ are drept scop protecția drepturilor salariaților în cazul transferului și va intra în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană. Potrivit proiectului, drepturile și obligațiile cedentului (persoana care își pierde calitatea de angajator față de salariații întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora) care decurg din contractele individuale de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. Anterior datei transferului, cedentul are obligația notificării cesionarului cu privire la toate drepturile și obligațiile care urmează a fi transferate acestuia.
În cazul în care transferul implică o modificare substanțială a condițiilor de muncă, în detrimentul salariatului, angajatorul este responsabil pentru încetarea contractului individual de muncă. Cesionarul are obligația respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, pîna la data rezilierii sau expirării acestuia. Prin acord între cesionar și reprezentanții salariaților, clauzele contractului colectiv de muncă valabil în momentul efectuării transferului pot fi renegociate, dar nu mai devreme de un an de la data transferului.
În situația în care în urma transferului, întreprinderea, unitatea sau părți ale acestora nu își pastrează autonomia, iar contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul cesionarului este mai favorabil, salariaților transferați li se va aplica contractul colectiv de muncă mai favorabil.
În cazul în care în urma transferului, întreprinderea, unitatea sau părți ale acestora își păstrează autonomia, reprezentanții salariaților afectăți de transfer își mențin statutul, atribuțiile și funcția, dacă sînt îndeplinite condițiile de reprezentativitate, potrivit legii. Dacă în urma transferului întreprinderea, unitatea sau părți ale acestora nu își păstrează autonomia, salariații transferați își aleg reprezentanții, conform legii. Dacă mandatul reprezentanților salariaților afectați de transfer expiră ca urmare a transferului, aceștia vor beneficia în continuare de măsurile de protecție prevăzute de lege.
Nerespectarea de catre cedent sau cesionar a obligațiilor prevăzute în lege constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei noi. Salariații sau reprezentanții salariaților afectați de transfer se pot adresa instanței judecătorești competente pentru soluționarea contractelor individuale sau colective de muncă.
Prevederile actului normativ nu se aplică în cazul concedierii determinate de desființarea locurilor de muncă ocupate de salariați ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.