De luna aceasta, salariile lucrătorilor poștali din județ vor scădea cu 25 până la 50 la sută. Măsura intervine după ce toți angajații vizați vor semna notificările primite de la administrația companiei de modificare a contractelor individuale de muncă.
În această situație sunt circa 250 de salariați, factori poștali și oficianți.
„Fiecare dintre acești angajați a primit o notificare de modificare a contractului individual de muncă, în sensul reducerii timpului de lucru de la 8 la 6, respectiv 4 ore, și de modificare a grilei de salarizare. Le-am recomandat colegilor să nu semneze aceste notificări până când nu vor fi făcute unele clarificări. Pentru că respectivele hârtii au venit cu aplicare de la 1 aprilie, or acest lucru consider că este un abuz din partea conducerii Poștei. Nu s-au respectat anumite proceduri”, a declarat Sorin Șova, liderul local al sidicaliștilor de la Poșta Română.
Directorul Direcției Regionale de Poștă Bacău, Elena Chelaru, a refuzat să comenteze acest subiect.
Reamintim că administrația CN Poșta Română a anunțat aplicarea în acest an a unui amplu plan de restructurare a companiei. Astfel, în toată țara, 1.900 de angajați din mediul urban ar urma să fie concediați în 2013, iar alți 1.000 să părăsească sistemul ca urmare a desființării ghișeelor rurale și a înființării de agenții poștale. Planul de restructurare a Poștei înseamnă desființarea și închiderea a 402 de subunități poștale în toată țara, dar și a 47 de oficii poștale rurale mecanizate și 5 colective poștă rurală mecanizată.
În prezent, Poșta Română deține o rețea de peste 5.500 de subunități poștale în toată țara, prin care distribuie săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poștale. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns