Asistenții medicali din județ dau bir cu fugiții din spitale. Salariile mult prea mici îi determină să își îndrepte privirea către cabinetele private, unde sînt mult mai bine plătiți, dar mai ales către străinătate. în ultimii ani, viața medicală din județul nostru s-a confruntat cu un adevărat exod al asistenților. O parte dintre ei au plecat prin contracte de muncă, dar în marea lor majoritate s-au dus pe cont propriu să își facă o viață mai bună din punct de vedere financiar. Cele mai căutate țări sînt Italia, Spania, Germania, Anglia, dar și Canada sau Statele Unite. „Muncim în țara noastră de o viață întreagă și abia ne putem descurca cu banii. Am 30 de ani vechime la spital și iau 5 milioane de lei la salariu. Ce să mai zic de un asistent tînăr care ia 2,8 milioane? Nici măcar spor de spital de urgență nu ne dau. De aproape doi ani ni s-a promis acest spor și nu avem nimic. De bine, de rău, de anul trecut ne-au dat tichete de masă, dar noi avem nevoie și de mai mulți bani, că avem familii de întreținut”, s-a plîns o asistentă din Spitalul Județean de Urgență. Ea ne-a mai mărturisit că își pune toate speranțele în sora ei, tot asistentă medicală, dar într-o clinică din Italia, unde cîștigă lunar 1.500 de euro.
Spitalele au rămas cu deficit de salariați
Plecarea cadrelor medicale în străinătate a lăsat adevărate goluri în spitalele județului. Statisticile Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Bacău arată că, în acest moment, au solicitat concedii fără plată anul trecut aproape 200 de cadre sanitare. Motivul invocat de aceștia este de obicei „interese personale”, dar este știut că au ales să muncească pe meleaguri străine. Cei mai mulți salariați au părăsit Spitalele Bacău (80 de angajați), Onești (44), Moinești (20), Pediatrie (16), Comănești (6) iar de la Buhuși au plecat cinci angajați. Asistenții medicali generaliști sînt cei care pleacă cel mai mult, dar și asistenți specializați în ortopedie, chirurgie, ginecologie, interne, boli infecțioase sau oftalmologie iau drumul străinătății. în Spitalul Județean, recordul pe secții la concedii fără plată solicitate este deținut de Boli Infecțioase Adulți (opt anagajți), Hemodializă (opt), Interne (cinci), Blocul Operator (patru), Ortopedie (doi) și Maternitatea, de unde au plecat zece salariați.
Și asistenții din comune iau drumul străinătății
Cu aceeași problemă se confruntă și o parte din medicii de familie din mediul rural. Motivul? Același: salariul mic, insuficient pentru a acoperi nevoile. Mulți dintre asistenții medicilor de familie sînt plătiți de către aceștia cu un salariu net de 2,5 – 3,5 milioane lei. Medicii justifică salariul mic al asistenților prin banii pe care îi primesc de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ori prin faptul că au fost nevoiți să mențină un număr mare de cadre medicale. Oricare ar fi realitatea, cert este că și de la cabinetele medicilor de familie pleacă mulți asistenți. Din cele trei asistente angajate, doctorița Iudita Zorilă, medic de familie la Răchitoasa, are în prezent doar una. „Celelalte două au plecat în Italia, la muncă, în septembrie anul trecut. Și-au luat mașină, nu-și mai puteau achita ratele și au recurs la această soluție”, ne-a declarat doctorița Zorilă. Mai marii DSP Bacău au atras atenția că în mediul rural există 445 de asistenți medicali, dar majoritatea sînt generaliști. „La țară am avea nevoie de asistenți medicali pediatri și de obstetrică-ginecologie, care să supravegheze copiii și gravidele, însă sînt prea puțini cu astfel de specialități”, ne-a declarat medicul Cornelia Cojocaru, director general la DSP Bacău. Atîta timp cît salarizarea cadrelor medicale va fi menținut la nivelul actual, vom asista la un exod și mai mare al halatelor albe. (Claudiu TĂNĂSESCU, Elena ȚINTARU) dar ele sînt plecate să își încerce norocul în străinătate
Asistenții medicali din jud
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.