„Populația județului Bacău este mulțumită într-un grad satisfăcător de serviciile acordate de rețeaua sanitară”. Aceasta este concluzia pe care a desprins-o conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate în urma unui sondaj de opinie întreprins în perioada noiembrie-decembrie pe un eșantion de 533 de persoane. Sondajul a vizat determinarea nivelului cunoștințelor populației privind sistemul asigurărilor de sănătate dar, mai ales, aflarea opiniei referitoare la calitatea serviciile medicale.
Farmaciile, cele mai hulite
Chestionarele au ajuns la cei intervievați prin intermediul medicilor de familie. Poate de aceea nu mai puțin de 93 la sută din răspunsurile date la întrebarea: „Sînteți mulțumiți de medicul de familie?” au fost afirmative. în schimb, nu la fel de mulțumiți s-au arătat cei întrebați cînd a venit vorba de asistența medicală din ambulatoriu și spitale. De data aceasta, 82 la sută din cei chestionați au spus că nu au nimic de reproșat medicilor din policlinici și numai 69 la sută dintre ei au avut aceeași atitudine privitor la asistența spitalicească. O proporție destul de mare, respectiv 21 la sută, din respondenți au declarat categoric că nu sînt mulțumiți de serviciile spitalicești. Cît despre farmacii, 58 la sută sînt mulțumiți de serviciile lor și 35 la sută, nu. Și de asistența stomatologică nu sînt satisfăcuți decît 63 la sută din cei intervievați.
Critici pe toată linia
Mulți dintre cei chestionați nu s-au rezumat doar la a răspunde laconic la întrebări. Ei au și argumentat răspunsul. Astfel, unii asigurați sînt nemulțumiți că de cele mai multe ori specialistul din policlinică la care s-au prezentat i-au trimis la medicul de familie să le dea rețetă, ceea ce nu este corect, alții au criticat starea de igienă din spitale și destul de mulți sînt revoltați de fondurile extrem de mici care se alocă din asigurările de sănătate pentru asistența stomatologică. Majoritatea din cele peste 200 de persoane din mediul rural care au răspuns la chestionar reclamă lipsa punctelor farmaceutice în zona lor, costul ridicat al medicamentelor și contribuția prea mare la asigurările de sănătate. Și ei și cei din mediul urban cer fonduri mult mai mari pentru spitale, care să fie utilizate la igienizarea secțiilor și sporirea confortului din acestea, solicită informarea periodică a asiguraților cu drepturile și îndatoririle lor, transparență în modul de gestionare a banilor, dotarea cabinetelor din rural cu aparatură, promptitudine în rezolvarea cazurilor, controale inopinate mai multe la cabinetele medicale și farmaciile din teritoriu, precum și colaborarea medicilor de familie cu doctorii din spitale pentru servicii de mai bună calitate. „Această sugestie probabil că are ca motivație faptul că în unele cazuri diagnosticul prezumptiv pus de medicul de familie nu coincide nici pe departe cu cel stabilit de specialist. Mai exact, este justificată prin aceea că unii pacienți sînt purtați pe drumuri pentru ca în cele din urmă să afle că starea lor este mult mai gravă decît li s-a spus”, a declarat doctorița Maria Tioc, directorul CJAS. (Elena ȚINTARU)laborarea medicilor de familie cu doctorii din spitale pentru se
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.