Doi dintre salariații Serviciului Județean de Ambulanță vor fi sancționați pentru neglijență în serviciu. Ei au fost găsiți vinovați de faptul că, duminica trecută, transportarea de urgență la Iași a unui nou-născut pentru o intervenție chirurgicală a fost întîrziată nepermis de mult. Nici una din ambulanțele existente la momentul respectiv în stație nu a putut pleca la timp cu sugarul, deoarece nu avea la instalația electrică un ștecher la care să poată fi conectat incubatorul pentru a-i fi asigurate copilului oxigenul și căldura necesare. „Problema a apărut din cauza a doi șoferi care au fost de serviciu sîmbătă. Unul habar nu avea că are priză pe mașină, iar celălalt avea instalația electrică defectă și nu a raportat-o”, a precizat doctorul Sorin Enescu, directorul Serviciului Județean de Ambulanță. Cei doi conducători auto vor fi penalizați cu 5 la sută din salariu pe luna decembrie. O sancțiunea parcă prea blîndă, dacă avem în vedere că întîmplarea ar fi putut avea un deznodămînt tragic. Din fericire, pînă la urmă problema ștecherului s-a rezolvat și bebelușul a ajuns la timp la spitalul ieșean pentru a fi salvat. (Elena ȚINTARU)viciului Județean de Ambulanță. Cei doi conducători auto vor fi penal
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.