Copii cu vârste înre 11 și 15 ani proveniți din categorii sociale dezavantajate din mediul rural și urban băcăuan vor beneficia, în perioada imediat următoare, de consiliere și activități având ca scop dezvoltarea abilităților de viață, în cadrul unui proiect lansat, zilele trecute, de către Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP) Bacău. Este vorba despre proiectul „Împreună gândim viitorul” prin care se urmărește creșterea nivelului de integrare socio-educațională a 120 de elevi băcăuani, 60 din mediul rural și 60 din urban, prin participarea lor la unsprezece ateliere tematice, două activități outdoor și două activități de voluntariat în cadrul comunității. „În contextul socio-economic actual, școala, familia, societatea întâmpină dificultăți în adaptarea copiilor la condițiile de viață. Elevii se confruntă cu dificultăți de adaptare la viața independentă de mediul familial sau școlar – a declarat Carla Popa, președintele APDP Bacău -, aspect relevat de un sondaj realizat în unitățile de învățământ partenere, Liceul cu Program Sportiv Bacău și Școala Gimnazială Cleja. Diferența dintre teorie și practică reprezintă un obstacol considerabil pentru mulți dintre ei. Metodele nonformale de educație reprezintă, astfel, o soluție. Activitățile out-door, activitățile de voluntariat reprezintă o soluție. Ele se regăsesc în cadrul proiectului”. Partener de proiect – care are o durată de implementare de zece luni – alături de cele două unități de învățământ este și Primăria Cleja. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns