Lucrarile de modernizare si retehnologizare se desfasoara cu mare intensitate la Rafo Onesti, la acestea fiind angrenati toti salariatii care au mai ramas in societate. „Este o activitate ca de santier, care va continua si mai intens, pe masura ce vor ajunge noile utilaje si echipamente, care vor fi montate in locul celor vechi”, ne-a spus George Plaisanu, viceliderul sindicatului de la Rafo. In acest moment, la Rafo se lucreaza la defrisarea unor zone, in care urmeaza sa fie extinse capacitatile de productie, la demolarea unor anexe si constructii inutile sau la demontarea unor aparate si echipamente vechi. „De la rafinaria din Darmanesti, au inceput sa fie aduse unele utilaje, aparate si echipamente care sint noi si performante si care se vor monta la Rafo”, ne-a mai spus viceliderul sindical George Plaisanu. Planul de modernizare si retehnologizare la Rafo se va intinde pe o perioada de pina la doi ani, printre scopurile actiunii figurind posibilitatea de a produce benzine Euro 5 si reducerea pierderilor. (George MARTIN)
Lasă un răspuns