Agenția SAPARD a lansat sesiunea a 28-a de cereri de proiecte pentru Măsura 1.1, prin care se finanțează îmbunătățirea prelucrării și marketingul produselor agricole și piscicole. De asemenea, a fost lansată a 12-a sesiune pentru măsurile 3.1 și 3.4. Suma totală aferentă sesiunii de cereri la Măsura 1.1 este de aproape 78 de milioane de euro, din care aproape 58,5 milioane de euro este contribuția Uniunii Europene, restul fiind cofinanțare națională.
în baza măsurii 3.1 poate fi asigurat sprijinul financiar pentru investiții în exploatații agricole private, vegetale și de creștere a animalelor, asigurînd raționalizarea și reorientarea producției pentru creșterea calității produselor obținute prin aplicarea unor tehnologii competitive și care ar putea limita poluarea asupra mediului înconjurător.
Bani nerambursabili pentru sere și ferme
Suma totală disponibilă pentru această sesiune de cereri de proiecte aferentă Măsurii 3.1 a ajuns la aproape 79,7 milioane de euro. Pot solicita finanțare producătorii agricoli individuali – persoane fizice autorizate, asociațiile agricole, societățile familiale cu profil agricol, societățile agricole și societățile comerciale cu capital integral privat. Măsura 3.1 vizează proiecte de investiții pentru ferme de producție vegetală – culturi de cîmp, horticultură (din care din floricultura 1,5%), viticultură, pomicultură, sere, ferme pentru creșterea animalelor și păsărilor (ferme de vaci de lapte sau bivolițe, creșterea și îngrășareade taurinelor, ferme de oi și capre, îngrașătorii de berbecuți, ferme de porci, ferme de păsări etc. proiectele eligibile trebuie să se refere la asigurarea dezvoltării unor ferme viabile prin. Proiectul trebuie amplasat în spațiul rural, cu excepția modernizărilor de sere care se pot amplasa și în orașe, dacă au asigurate sursele de încălzire.
Proiectele din cadrul acestei măsuri sunt considerate a fi investiții generatoare de venituri. Ajutorul public acordat nu va depăși 50% din totalul cheltuielilor eligibile. în cadrul acestui program se pot finanța proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsa între 10.000 și 500.000 de euro. Investițiile făcute prin proiect trebuie să se deruleze în maxim doi ani de la data semnării contractelor de finanțare în funcție de complexitatea proiectelor. în funcție de regiunea de dezvoltare unde este localizat proiectul, cererile de finanțare se depun în sesiuni lunare, între prima și ultima zi lucrătoare a lunii, pînă la orle16,00 și se vor lansa lunar, iar termenul limită de depunere va fi aceeași zi din luna următoare. Termenul limită de depunere pentru sesiunea din această lună este 30 noiembrie.
200.000 de euro pentru turism rural și creșterea melcilor
Măsura 3.4 se referă la „Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple si venituri alternative” și a ajuns la a unsprezecea sesiune de cereri de proiecte. Grupurile țintă sînt asociațiile profesionale, IMM-urile, organizațiile non-profit, persoanele fizice și societățile comerciale (cu excepția IMM-urilor). Suma totală disponibilă pentru această sesiune de cereri de proiecte aferentă Măsurii 3.4 este aproape 52,5 milioane de euro. Sînt prioritare domeniiloe: servicii agricole, turism rural, activități meșteșugărești, acvacultura, sericicultura, apicultura, cultivarea și procesarea ciupercilor, precum și procesarea fructelor de pădure și de arbuști fructiferi, și a plantelor medicinale și aromatice, melci și broaște. Valoarea totală eligibilă a proiectului trebuie să fie între 5.000 și 200.000 de euro. Investițiile făcute prin proiect trebuie să se deruleze în maxim doi ani de la data semnării contractelor de finanțare în funcție de complexitatea proiectelor.
Perioada de depunere a cererilor de finanțare este de aproximativ 30 de zile calendaristice, de la data de începere a sesiunii de proiecte la termenul limită de depunere a cererilor de finanțare, orele 16,00. în fiecare zi de vineri cererile de finanțare se vor primi pînă la orele 12,00. Dacă ultima zi de depunere este zi de vineri , cererile de finanțare se vor depune pînă la orale 16,00. Cererile de proiecte se vor lansa lunar, iar termenul limită de depunere va fi aceeați zi din luna următoare. Termenul limită de depunere pentru sesiunea din luna în curs este 30 noiembrie, orele 16,00. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.