O investiție de amploare în cultivarea ciupercilor poate începe cu o sumă minimă de 18.000 de lei noi. Din această sumă, 9.000 de lei pot reprezenta fonduri nerambursabile prin Programul SAPARD. Cu alte cuvinte, cei care solicită sprijin financiar prin SAPARD pot realiza o astfel de investiție cu doar 9.000 de lei. Această sumă poate fi obținută apelînd la Fondul de Garantare a Creditului Rural, dar și direct printr-un credit bancar garantat chiar cu investiția. Profitul obținut la o cantitate de peste o tonă, de pe o suprafață de 100 de metri pătrați, în cinci cicluri de cultură, este de aproximativ 30.000 de lei, amortizarea investiției la fiecare recoltă.
„Investițiile în culturi mai rar întîlnite în România sau în creșterea de animale de asemenea, mai rar întîlnite în ocupațiile tradiționale ale românilor – ne-a spus inginerul Florin Acatrinei, șeful departamentului pregătire profesională al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Bacău – sînt susținute acum și prin cursuri de pregătire profesională în asemenea meserii. Cursurile se fac tot pe banii SAPARD, iar noi procedăm acum la înscrierea cursanților”. Condiții, prin urmare, ar fi. Rămîne de cîștigat interesul producătorilor agricoli sau al investitorilor interesați de agricultură.
Ce putem cultiva
Principalele specii cultivate în România sînt Agaricus bisporus (ciuperca de balegar denumita impropriu champignion) si Pleurotus ostreatus (cunoscut ca pastrav de fag). Din păcate, piața internă nu se constituie într-o alternativă profitabilă, consumul pe cap de locuitor fiind foarte scăzut (considerat irelevant chiar și din punct de vedere statistic). O altă caracteristică o reprezintă preferința românilor pentru specia Agaricus, în timp ce în străinătate este mult mai apreciată specia Pleurotus. Producătorii de ciuperci de cultură s-au orientat, firesc, spre piețele externe, dar exigențele calitative fac ca puțini să reușească cu adevărat să exporte constant. Soluția o reprezintă culturile profesioniste la cele mai înalte standarde europene și internaționale.
Bani pentru material săditor și echipamente
Programul SAPARD oferă sprijin financiar pentru asigurarea tuturor condițiilor tehnice necesare producției de ciuperci și industrializarea acestei activități cu mare potențial de dezvoltare. Prin Masura 3.4 (Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative – submasura „Alte activități”) se pot obține fonduri nerambursabile SAPARD pentru cultivarea, colectarea, depozitarea și procesarea ciupercilor. Mai exact, pentru construirea sau modernizarea clădirilor operaționale și utilităților conexe, pentru depozitarea materiilor prime și produselor, pentru dotarea laboratoarelor pentru analiză și cercetare, dar și pentru birourile administrative. Totodată, pentru bunul mers al investiției, pot fi achiziționate echipamente și dispozitive noi pentru recoltarea, depozitarea, procesarea și marketingul produselor, dar și pentru producerea compostului (patului germinativ) și achiziționarea de material biologic certificat (micellium). Programul SAPARD finanțează și depozitarea, procesarea și marketingul ciupercilor din flora spontană, nu numai a ciupercilor de cultură.
Profit de 30.000 de lei după cinci cicluri de producție
Ciupercile prezintă două calități majore: cea de produs agroalimentar deosebit și randamentul ridicat obținut pe metru pătrat, ceea ce face ca amortizarea investiției să se facă într-un timp scurt. Pentru a debuta cu o cultură de ciuperci este nevoie de spațiu bine izolat de mediul exterior, igienizat și dotat cu instalație de apă potabilă, ventilație, instalație electrică de încălzire și răcire a aerului. Pentru a asigura rentabilitatea unei ciupercării, investiția trebuie să cuprindă o suprafață minimă de 100 de metri pătrați. În cazul speciei Agaricus, randamentul este de 20 – 27 de kilograme pe metru pătrat. Valoarea investiției pentru cei 100 de mp. de cultura, fara a lua în calcul amenajarea initiala a spațiului de producție se ridică la aproximativ 9.500 de lei noi, iar suma obținută în urma comercializării este de peste 15.000 de lei noi. Prin cinci cicluri de cultură se poate obține un profit de 30.000 de lei noi. În situatia în care compostul este produs la nivelul crescatoriei profitul se poate dubla.
în ziarul de mîine vom continua cu alte amănunte privind cultura ciupercilor și finanțarea suportată prin SAPARD. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.