SA&PE Construct SRL din Bacău are, conform bilanțului publicat de Ministerul de Finanțe, o cifră de afaceri de 2,82 miliarde de lei în 2023. Aceasta este cu 76% mai mult decât anul precedent, potrivit termene.ro. În 2022, cifra de afaceri a fost de 1,6 miliarde de lei. S-a înregistrat astfel o creștere de aproape 1,3 miliarde de lei de la an la an, între 2022 și 2023.
Societatea SA&PE Construct SRL a înregistrat astfel un nou record în ceea ce privește cifra de afaceri anuală.
SA&PE Construct SRL este una dintre cele trei mari companii din Bacău, ce fac parte, alături de Spedition UMB și Tehnostrade, din UMB Grup. Grupul UMB este fondat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, iar membrii familiei acestuia sunt acționarii principali ai companiilor.
Bilanțul pe 2023 al companiilor Spedition UMB și Tehnostrade nu a fost publicat până în acest moment. În 2022, Spedition UMB a avut afaceri de 2,1 miliarde de lei, iar Tehnostrade de 1,7 miliarde de lei.
SA&PE Construct SRL a înregistrat profit în 2023, de data aceasta în valoare de 67,8 milioane de lei. A fost o creștere de 424% a profitului față de anul precedent. În 2022, compania a raportat un profit de 12 milioane de lei.
Anul trecut, numărul angajaților raportat de SA&PE Construct SRL a fost de 3, la fel ca în anul precedent. Explicația pentru numărul mic al salariaților este dată de faptul că muncitorii grupului UMB sunt înregistrați pe Tehnostrade.
Acționarii SA&PE Construct SRL sunt Alexandru Tudor Umbrărescu (50%) și Petru Răzvan Umbrărescu (50%), menționează termene.ro.
Lasă un răspuns