Săptămâna Internațională a Muzicii Noi

Muzică și tinerețe.

După cutremurul produs de Festivalul de muzică nouă din 1946 de la Darmstadt (Germania), compozitorii lumii ieșeau dintr-un coșmar, liberi, în sfârșit, să creeze după gustul lor, fără a mai ține seama de rigorile constrângătoare ale formelor și arhitecturilor muzicale clasice. Semnalele înnoirilor fuseseră trase încă de la începutul secolului XX de către Schonberg, Alan Berg, Stravinski, Debussy, Ravel, Bulez ș.a. Lumii îi trebuiau mai multe decenii ca să înțeleagă ce voiau și încotro duceau înnoirile în muzică. Tendința de a rămâne fixați doar pe ce știam de secole a fost înfrântă, dar nu definitiv. Greutatea receptării muzicilor create de contemporani se resimte și astăzi cu destula acuitate. Iată rațiunea care a dus la instituirea, în întreaga lume, a unei „Săptămâni” dedicate exclusiv muzicii noi. Bacăul, care organizează de peste 25 de ani un festival de muzică nouă nu putea rămâne indiferent. În consecință, Filarmonica „Mihail Jora” a propus, joi seara, un concert cu dedicație, al cărui afiș a fost, însă, unul hibrid, conținând două partituri contemporane, un concert instrumental și o simfonie.

Deși Suita „Brevis” a ieșeanului Vasile Spătărelu nu-i o noutate, la Bacău a fost cântată în primă audiție. Lucrarea e compusă din șapte părți destul de dezvoltate, urmând stilul componistic preclasic, dar pe idei contemporane. Compozitorul a pus în valoare multă inventivitate melodică, gradând cu îndemânare debitul sonor, cu un deosebit simț al echilibrului. Dirijorul Petronius Negreanu a imprimat interpretării o anume strălucire și un accentuat relief de expresie, înfățișând lucrarea ca pe o poemă plină de farmec.

Într-o postură de aleasă finețe pentru auditorii băcăuani s-a situat interpretarea de mare sensibilitate a Ioanei Balașa în restituirea „Concertului pentru flaut și orchestră” de W.A. Mozart. Farmecul natural al ființei sale, ținuta ei scenică impecabilă, dublată de o interpretare rafinată, cu surprinzătoare efecte de timbruri (pe care Ioana le emite cu o fluență remarcabilă) i-a permis să țeasă cu delicatețe o partitură care pretinde solistei o marcată măiestrie în sonoritate și o tehnică strălucitoare. Ioana a întrunit toate virtuțile unei adevărate și inspirate muziciene, cântând cu un excelent brio instrumental.

Scrisă cu dexteritate, cu vervă conținută și iscoditoare imaginație, „Nocturna” lui Valentin Doni a fost, evident, lucrarea de muzică nouă din concert. Orchestrarea e bine condimentată, cu o temă enunțată la fagoți cu ostentație, preluată, apoi, de percuție, care o înalță la un cer înorat sau o coboară în abisuri telurice. În finalul concertului, simfonicul nostru a cântat celebra „Simfonie nr. 40” de Mozart cu un suflu puternic și răzbătător. Sonoritățile ei sunt ample, acordurile lapidare, ritmurile ferme și însuflețite. Interpretarea ei a fost o veritabilă reușită, pentru care Petronius Negreanu și filarmonica băcăuană merită toată considerația. Nu s-a pierdut nimic din forța dramatică și aplombul primei părți (tumultoasă, agitată, compleșitoare), iar Andantele a fost înfățișat de parcă se voia cu tot dinadinsul prefigurarea cromatismului din opera „Tristan și Isolda”. A fost, așadar, un concert al muzicii noi și al juneții, cântat cu artă și elan tineresc.