La CAEx are loc Conferința Regională „Provocări globale – abordări locale: reciclarea deșeurilor & economisirea resurselor”, eveniment cuprins în cadrul Săptămânii Verzi. Tot cu această ocazie elevi din școlile din județ vor fi premiați pentru modul în care au refolosit deșeurile
SC Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău SA în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, SC Ecorec Recycling și SC Demeco SRL, organizează în perioada 4 – 5 iunie 2014, cea de a doua ediție „Green Week”. Evenimentul este dedicat Zilei Mondiale a Mediului și face parte din manifestarea „Make a Progress, Do Circulary Economy!”, înscrisă în calendarul ediției acestui an al Săptămânii Verzi (Green Week), sub patronajul Comisiei Europene. Ediția din acest an propune drept temă reciclarea deșeurilor și economisirea resurselor. Termenul de economie circulară face referire la necesitatea de a reintroduce în circuit produsele utilizate, fie că vorbim despre elemente naturale (nutrienți biologici, de exemplu, care trebuie să reintre în biosfera), fie despre materiale și produse tehnice, care trebuie să fie transformate, utilizate și utilizabile pe termen lung. De asemenea, economia circulară se concentrează și pe managementul deșeurilor, totul pentru a profita de resurse în mod eficient.
Pe 4 iunie, începând cu ora 10 are loc Conferința Regională cu tema „Provocări globale – abordări locale: reciclarea deșeurilor & economisirea resurselor”, la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor publice, ai generatorilor de deșeuri și agenți economici colectori – reciclatori – tratatori de deșeuri. Joi, 5 iunie, de la ora 12 va avea loc festivitatea de premiere a concursului „Nimic nu se pierde, totul se transformă”. Prin lansarea acestui concurs s-a dorit ca elevii participanți din școlile județului Bacău să se întreacă în imaginație și creativitate, făcând lucruri utile și ingenioase din deșeurile pe care le generează și le aruncă zilnic. Participanții la concurs sunt împărțiți pe trei categorii, elevi din stagiul primar, gimnazial și liceal. SC România Hypermarche SA Bacău (Cora) va oferi nouă premii finaliștilor. Ambele evenimente se vor desfașura la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău.
Lasă un răspuns