Saptamina gindurilor curate

Potrivit invataturii crestine, ar trebui ca macar in aceasta sfinta saptamina sa nu pacatuim nici cu fapta, nici cu gindul, desi un asemenea deziderat pare sa fie tot mai greu de atins, in conditiile in care rautati tot mai vizibile, mai numeroase si mai perfide invadeaza o lume tot mai amortita spiritual. Mergem la biserica, ne rugam pentru noi si apropiatii nostri, facem cruci si matanii, dar dupa ce iesim din sfintele lacasuri se intimpla un fenomen straniu, desprins parca din filmele cu tema parapsihologica, de parca cineva ne-a spalat creierele si sufletele. Nu numai ca nu sintem in stare sa facem fapte bune, dar mai si dorim – uneori parca din senin – raul semenilor nostri, fie ei rude, prieteni sau cunoscuti intimplator. Ne uitam la televizor la tot felul de cazuri sociale, unele dintre ele de-a dreptul dramatice, si ii compatim pe cei aflati in situatii dificile, varsam chiar si lacrimi pentru ei, dar nu sintem in stare sa le oferim concret sprijinul de care ei au nevoie. Nu sintem in stare sa ducem pina la capat gindurile bune, sa le materializam, de parca cineva ne pune frina, ne blocheaza orice initiativa propusa. Cu atit mai mult, Dumnezeu ne-a dat aceste mari sarbatori religioase, nu numai pentru frumusetea praznuirii lor, dar si pentru bogatia adevarurilor mintuitoare pe care ni le revarsa in suflete, pentru a intelege si a nutri iubirea fata de aproapele nostru, pentru a ne deprinde cu dorinta de a trai aceasta viata in pace si intelegere. Talmacind aceste invataturi ale Domnului, dumnezeiescul Ioan Gura de Aur ne spune ca astfel ne-a aratat Hristos dragostea Sa cea negraita, grabindu-se spre patima, pentru a ne aduce cit mai curind izbavirea din moarte: „atunci avea sa se faca mintuirea lumii, ca aveau sa fie date Sfintele Taine, ca prin moartea Sa, avea sa se puna capat tuturor pricinilor pline de tristete. Atit ii era la inima lui Hristos rastignirea!”. Impartasindu-ne deci, cu Trupul si Singele lui Hristos, vom deveni fii ai Tatalui Ceresc, martori ai Lui in fata lumii in care traim: in familiile noastre, la locul nostru de munca si oriunde am intilni vreun semen din orice colt al lumii, sa-l imbratisam cu dragostea si cu dorul pe care ni l-a zamislit noua Iisus. Sint invataturi pe care poporul nostru si le-a insusit de-a lungul existentei sale istorice si spirituale si tocmai de aceea nu poate fi considerata normala tendinta de eliminare, de uitare a acestei bogate spiritualitati mostenite de la Dumnezeu, prin stramosii nostri. Nu poate fi considerata normala si nici nu trebuie sa raminem indiferenti in fata colonizarii mediatice, care are loc in zilele noastre la nivelul intregii lumi. Cultura media, abdicind de la standardele culturii si spiritualitatii inalte, pare a fi astazi un trafic cu sens unic, obligind oarecum la o absorbtie pasiva, stimulind in principal egoismul si conformismul pe fundalul zgomotului informational al epocii. Pe linga aceste tendinte extreme ale asa zisului om modern, exista si alte cauze importante care conduc la degradarea omului si a mediului lui de existenta, cum ar fi multiculturalitatea societatii contemporane si secularizarea ei tot mai accentuata, pe fondul unei tensiuni crescinde pe care o regasim intre traditie si modernitate, a relativizarii valorilor crestine consacrate. De fapt, lumea de azi se confrunta cu grave probleme spirituale, iar lumea se indreapta din pacate nu atit pe un traseu al ateismului, ci pe unul al descrestinarii, in care aproape ca nu se mai face referire la Dumnezeu si la scopul pentru care am fost noi creati si cu atit mai putin la normele morale crestine. Intregul glob a fost invadat in ultimele decenii, in plin proces de globalizare, de piata bunurilor materiale, dominatoare in raport cu cea spirituala si pentru care omul valoreaza atit cit are in buzunare sau pe la conturile din banca si mai putin pentru cit are in suflet. Lumea a ajuns in zilele noastre idolatra, adica se poate inchina la feluriti idoli cum sint banii, mincarea, hainele, bauturile alcoolice, drogurile, placerile trupesti, egoismul, trufia desarta, vanitatea, setea de putere si alte dorinte dezonorante si lucruri inrobitoare. Fericitul Ieronim spunea: „Daca cineva se robeste dorintelor sale, acela devine dumnezeul lui. Un pacat in inima este un idol pe altar”. Sa incercam asadar, macar in aceasta saptamina, sa nu mai fim atitati de nici una dintre dorintele pacatului care ne da tircoale si sa ne apropiem mai mult de Hristos, care ne este permanent alaturi si ne imbogateste permanent viata cu noi si noi sensuri. Sa folosim si mai mult aceste zile sfinte pentru a ne apropia impreuna de Hristos cel inviat, pentru a continua legatura frateasca de dialog si dragoste, raspunzind astfel chemarii Sfintelor Pasti, care ni se adreseaza: „Ziua Invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam…”