Băcăuanii pasionați de cultură vor avea o săptămînă plină de evenimente, toate desfășurate sub egida Festivalului „Zilele Bacăului”. Majoritatea acestora se va derula la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, unde vor avea loc lansări de carte, expoziții, vizionări de filme și festivități de premiere. Primul moment important va avea loc joi, 6 octombrie, orele 11.30, cînd va fi lansat albumul „Almanahul călătoriilor mele”, scris de G. Mosari. Evenimentul va fi urmat de vernisarea expoziției „Strada Mare – Bacăul din amintiri” și expoziția de vederi vechi „Salutări din Bacău”. După-amiază, la orele 17.00, la sala mică a Casei de Cultură, va avea loc o „Gală a filmului băcăuan”. Un alt eveniment al aceste săptămîni va fi deschiderea Simpozionului Național „V. Pîrvan”, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, vineri, 7 octombrie. Cu această ocazie prof. univ. dr. Dan Gh. Teodor va primi titlul de cetățean de onoare al Bacăului. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.