• restrîngerea activității industriale a dus la declin economic
Scăderea continuă a activității industriale pe platforma petrochimică a municipiului Onești și programele de restructurare aplicate au dus la scăderea numărului de salariați. În acest context, numeroși locuitori ai comunelor limitrofe municipiului de pe Trotuș și-au pierdut locurile de muncă în industrie. Acest lucru a generat și reducerea transportului în comun și, implicit, scăderea nivelului de trai în comunele în cauză. Anghel P. din Ștefan cel Mare a lucrat la Chimcomplex și a fost disponibilizat în anul 1998. De atunci, el a încercat să se angajeze, dar, avînd în vedere faptul că avea peste 40 ani, nu a avut succes. „Aveam un lot ajutător de un hectar și am încercat să obțin un certificat de producător ca să vînd legume. Dar, pentru că formalitățile se ridicau la sume foarte mari, am renunțat”, ne-a declarat el.
Soluția creșterii bazei economice a comunelor ar fi atragerea unor investitori străini în aceste localități. Consiliile locale pot crea, în acest sens, facilitățile necesare, prin practicarea unor taxe și impozite locale mai mici, care să-i încurajeze pe investitori. În comuna Bogdănești s-a reușit crearea unei secții locale de confecții, de către o firmă privată, secție ce a dat de lucru unui număr de 150 de salariați. În perspectivă, se intenționează deschiderea unei secții de mobilă, care să mai absoarbă forță de muncă din zonă. La Tîrgu Trotuș ființează, de câțiva ani, o fabrică de textile, care a reușit să creeze locuri de muncă pentru localnici. În comuna Livezi, pînă la debutul programelor de restructurare, numeroși locuitori lucrau pe platforma petrochimică. Un număr de cinci autobuze preluau zilnic oamenii, avînd destinația societăți de pe platforma petrochimică. În prezent, nu mai există nici un astfel de autobuz. Singura posibilitate pentru mulți locuitori săraci ai satelor este, în afară de practicarea agriculturii, să apeleze la ajutoarele sociale. Dar nici acestea nu sînt o soluție prea fericită. Sînt celebre tensiunile ce au existat în primăvara acestui an, în comuna Bârsănești, între beneficiarii ajutoarelor sociale și fosta administrație a comunei, din cauză că bugetul local nu-și putea permite să acorde ajutoarele în cauză. Singura soluție valabilă pentru lumea satelor ar fi suplimentarea fondurilor de la Consiliul Județean, dar acest lucru nu rezolvă fondul problemei. (Măriuca BOBOȘA, Cătălin BUZINCHE)
Lasă un răspuns