~4 min lectură 0 comentarii

„Sărăcia și nevoile și neamul…”

Redacția Ziarul de Bacău

Stefan-Radu1Miercuri, 20 iunie, Guvernul, într-o ședință ordinară, a aprobat – fără consemnarea vreunei opinii divergente! – achiziționarea a 12 avioane F16 la mâna a… treia (ba chiar a patra, dacă analizăm mai atenți!). Este vorba despre o veche obsesie a lui Băsescu, cel care a amanetat de-atâtea ori resursele țării fără să-ntrebe pe cineva. De parcă ne-ar da banii afară din casă, vom plăti – zic ai lui domn’ Ponta! – peste 628 milioane de euro pentru 12 vechituri (tehnologia este de-acum 20 – 25 de ani) aflate în proprietatea Portugaliei. Motivația ar fi faptul că, în 2017, expiră perioada de funcționare pentru avioanele MIG 21 aflate în exploatarea Armatei. Ministrul Dușa spune că suma menționată mai sus include și pregătirea personalului navigant, și alte cheltuieli de modernizare (?!) a respectivelor aparate de zbor.

Hotărârea luată de Guvern a trecut „ca prin brânză” atunci când parlamentarii au fost chemați la vot. Vineri (22 iunie) documentul a fost depus la Parlament, marți (25 iunie) a trecut cu unanimitate și prin comisiile și plenul Senatului, iar miercuri a fost aprobată, cu entuziasm, de Camera Deputaților (cea care, în acest caz, este decizională): 261 de voturi și șase abțineri (restul aleșilor fiind plecați la hramurile de Sfinții Petru și Pavel). Din declarațiile ulterioare a reieșit că majoritatea celor care au aprobat proiectul habar nu aveau de costuri sau de motivații. Astfel, unii dintre parlamentari spun că au auzit doar de o sumă ce-ar fi de 670 milioane de euro, însă prețul oficial este declarat secret de stat. Nici cei cu certificat ORNIS n-au fost informați!… În plus, se bănuiește că dotarea cu armament specific va presupune cheltuieli suplimentare, beneficiarii fiind producătorii americani. În concluzie, nimeni nu știe ce și cât trebuie să plătească România pentru niște epave…

Povestea „modernizării” flotilei militare din subordinea „comandantului suprem” Băsescu este de-a dreptul suprarealistă. La începutul anilor ’90, americanii, dornici să intre în posesia bazei militare Lajes din Insulele Azore, au făcut un barter cu Portugalia: a livrat acestei țări 25 de aparate F16 (dintre care doar 20 operaționale, restul de 5 fiind folosite pentru piese de schimb). Ele au trecut în proprietatea micului partener NATO cu titlul gratuit, autoritățile de la Lisabona angajându-se să schimbe motoarele și să le dea o față nouă. Erau niște aparate scoase din uz de către americani și livrate Portugaliei în perioada 1994 – 1998, când prim-ministru era Jose Manuel Barroso. Acum, când țara trece printr-o cruntă criză economică, „fiul patriei”, adică domn’ Barroso, cel ajuns în fruntea Uniunii Europene, face rost de bani pentru falimentara lui națiune de la neputincioasa Românie!

„Avansul” pe care suntem nevoiți să-l plătim este de-aproape 100 milioane de euro, bani pe care i-am obținut din vânzarea licențelor 4G. Până la finele lui 2016 trebuie să achităm suma integrală, plus dotările cu armament și alte „acareturi”. Începem să înțelegem, parcă, de ce, în 2012, Barroso a susținut că intenția de a-l suspenda pe Trăienel este „o lovitură de stat” și de ce acum, în 2013, l-a primit pe „juniorul” Ponta și l-a declarat, nitam-nisam, mare prieten… Pe banii noștri (care nu ajung pentru pensii și tratamente prin spitale!), se leagă și se dezleagă mari „frății” politice. Recent, au apărut frânturi de date despre acordul politicienilor noștri de a participa la finanțarea programului NATO privind avioanele fără pilot (un miliard de euro!), în vreme ce Anglia și Franța au spus că participă doar cu propria dronă (Sentinel) și propriul program de supraveghere globală (Heron), fără să pună vreun cent în punguța americanilor. Noi, în schimb, avem politicieni „becheri”, cu dare de mână și suferinzi de amnezie când vine vorba de sărăcia și nevoile și neamul trăitor prin aste locuri…

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.