În scopul sprijinirii populației pentru plata cheltuielilor de încălzire de la iarnă, guvernul a decis să nu întrerupă acordarea de ajutoare de încălzire, așa cum anunțase anterior. „Datorită numărului mare a persoanelor aflate în dificultate materială, s-a hotărît ca ajutorul de încălzire să se distribuie și în iarna 2002 – 2003”, ne-a declarat Teodor Agachi, director general la Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Bacău. Pentru anul 2002, subvenția estimată este de 4.780 miliarde de lei, din care 2.150 de miliarde de la bugetul de stat și 2.630 de miliarde de la bugetele locale. „Pentru anul viitor, nivelul subvențiilor va fi stabilit în funcție de evoluția prețurilor de producție și a tarifelor de distribuție a energiei termice”, a mai precizat directorul Agachi. (C.T.)
Lasă un răspuns