Satul Fundatura Frumuselu, din comuna Glavanesti, a fost, la sfirsitul saptaminii trecute, in sarbatoare. Locuitorii lui si oaspetii pe care i-au avut cu acest prilej au sfintit trunchiul stejarului multisecular din cimitirul localitatii, Monumentul Eroilor inchinat eroilor locului care au cazut luptind in Razboiul de Independenta si in cele doua razboaie mondiale, dar si mormintul unui ofiter german care, in al doilea Razboi Mondial, si-a aflat tocmai aici sfirsitul. Oaspetii satenilor au fost reprezentanti ai Filialei Bacau a Asociatiei Nationale Cultul Eroilor, ai filialei Bacau a Forumului Democrat German, fii ai satului raspinditi prin toata tara si ziaristi. Sufletul evenimentului din Fundatura au fost, insa, profesoara Mariana Girmacea Pancescu si un fost militar de cariera, Sandu Teletin.
Satul Fundatura Frumuselu este atestat documentar la 1428, din timpul domnitorului Alexandru cel Bun. Locuitorii lui sint oameni simpli si modesti, dar gospodari, ospitalieri si neapucatori de lucruri straine – cum i-a descris o fiica a acestora, Mariana Garmacea Pancescu. „Si pe aici au fost vremuri grele in istorie – a precizat profesoara. Dar, oamenii cu radacini adinci in acest loc au trecut mai usor greutatile. Iata ca acum reperele de care sintem mindri, Maria sa Stejarul, mormintul ofiterului german, dar si Monumentul Eroilor din cele trei razboaie, sint cinstite cum se cuvine si ne readuc in suflete sentimente mari pe care poate, fara voia noastra, le-am neglijat”.
Maria Sa, Stejarul
In atul Fundatura ajungi, din drumul spre Glavanesti, pe un drum sinuos traversint, practic, in lung, tot satul Frumuselu. La capatul drumului, pe o coasta abrupta de deal, se afla biserica satului, ridicata in anul 1878. Pina la ea urci un fel de Golgota pe care satenii si-au insusit-o, poate, voit. De o parte si de alta se afla mormintele inaintasilor, strajuite de sute de ani de un falnic stejar. „Pe aici – spun satenii – a fost cindva padure deasa de stejari. Din ea nu a mai ramas mai nimic, doar ici-colo cite un copac. Dar, veteranul lor se afla in satul nostru, macar ca s-a pastrat din el numai trunchiul gros de peste cinci metri. Noi credem ca el are 500, poate chiar 600 de ani”. Un fiu al locului, preotul Constantin Carcas, scria despre acest monument al naturii: „Strabunii lui ii cunosteau sarmatii. / Nu pot doi insi tulpina sa-i cuprinda. / Copil fiind, eu ma jucam cu el sub ghinda, / Din leaganul atitor generatii.” In 2007, o furtuna la frint, dar trunchiul lui sta tot in picioare si infrunta vremurile. Satenii i-au turnat temelie zdravana din beton, i-au ridicat o streasina frumoasa si i-au pus, alaturi, stiva, crengile subrezite de vreme. Pe stiva au scis, cu mindrie „Arhiva stejarului”. Ei sint mindri si ca acest copac a fost contemporanul voievodului Stefan cel Mare (care a trecut prin Frumuselu cu oastea lui, pentru a se bate, mai in jos, cu turcii), dar si cu toti ceilalti voievozi, domnitori, regi si presedinti ai romanilor.
Johannes (sau Ion), eroul germanilor
Ofiterului german care s-a stins pe aceste meleaguri nimeni nu-i cunoaste numele sau gradul militar. Oamenii i-au spus, insa, Johannes (sau, pe romaneste, Ion). A fost o poveste de acum mai bine de 60 de ani. Ofiterul se aciuase, ranit, in casa unei femei din Fundatura. Intr-o zi, soldatii rusi l-au descoperit si l-au impuscat. Un satean milos l-a ingopat linga cimitir. Satenii i-au adus, insa, mormintul in cimitir, convinsi ca ramasitele pamintesti ale unui crestin acolo trebuie sa-si consume veacurile. Acum, mormintul a fost amenajat frumos, iar linga el profesoara Mariana Garmacea Pancescu a imaginat, din trunchiuri de fag, un veritabil „complet de judecata”, de care ofiterul nu a avut parte niciodata.
„In fapt – spune profesoara -, ofiterul german a fost «judecat» de soldatii rusi, care l-au condamnat la moarte si l-au executat pe loc. Aranjamentul simbolizeaza tocmai sfatul care s-a tinut pentru condamnarea lui, dar si pe satenii care poate au asistat la aceasta. O cioata il reprzinta chiar pe condamnat, dar are pe ea un punct alb care simbolizeaza sufletul sau, despre care noi, acum, credem ca a fost totusi pur. Pentru ca el si-a servit cu credinta poporul.”
Eroi au fost, eroi sint inca!
Soborul de preoti carte au oficiat slujbele de sfintire si de pomenire la cele trei monumente ale satului s-a oprit, in final, la Monumentul Eroilor. Acolo, organizatorii si reprezentantii invitatilor au tinut scurte cuvintari, pentru a evoca memoria eroilor dar si istoria acestor locuri. S-a intonat imnul Germaniei, iar pe fondul iImnului eroilor neamului reprezentantii Asociatiei Cultul Eroilor au depus o coroana de flori. „Ideea ridicarii monumentului – a spus presedintele Filialei Bacau a Asociatiei, col. (r) Paul Valerian Timofte – a aparut acum 18 ani. Astazi, la sfintirea lui, pe acest monument apare si vulturul, simbolul vitejiei si dirzeniei militarilor romani in perioade de mare incercare.
Pe monument sint numele eroilor din aceasta localitate, dar ei sint mereu aici, alaturi de consatenii lor. Este maret si gestul facut pentru militarul german care a fost reinhumat in cimitirul satului. Si la Comanesti avem un cimitir in care zac osemintele militarilor de patru nationalitati. Militarul german poate fi considerat si el un erou al poporului sau, chiar daca ne-a fost un inamic. L-ati numit, simbolic, Johannes – soldatul erou necunoscut. Eroii nu au religie, nici etnie.
Ei au plecat pe front cu un singur ideal: sa-si faca datoria. Acum ei sint de-a dreapta Tatalui Ceresc, pentru ca sint cei mai curati prin jerfa lor de singe.” Iar camaradul sau, Sandu Teletin, a facut o scurta istorie a ridicarii Monumentului din Fundatura: „Am ridicat monumentul in 1993. In acest an, i-am dat o noua infatisare, cu ajutorul cetatenilor din comuna, a Consiliului Local. Unii ne-au criticat, dar nu ne-am dezamagit. Pentru ca stim ca facem lucruri cu care comunitatea se poate mindri. Ne-am propus, tot de atunci, sa facem si un muzeu al satului. Inca nu am reusit, dar il vom face.”
Lasă un răspuns