Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești va găzdui un eveniment deosebit pentru iubitorii de literatură: membrii Cenaclului literar „Zburătorul” din Onești vor organiza o șezătoare literară, care îi va avea ca principali protagoniști pe cei care au cucerit numeroase premii la concursurile literare la care au participat în acest an. La această manifestare vor fi prezenți scriitorii Valeriu Stancu, Bogdan Mihai Mandache și Mariana Stancu, reprezentînd revista „Cronica” din Iași. Ei îi vor premia pe membrii Cenaclului „Zburătorul”, care au participat la Concursul literar național „Autori: Copiii”, organizat de revista ieșeană.
Cenaclul literar „Zburătorul”, condus de poetul Gheorghe Izbășescu, va aniversa în toamna acestui an 30 de ani de la înființare. Șezătoarea literară a premianților va fi urmată de un program artistic susținut de Clubul Elevilor și Preșcolarilor „Alecu Aslan” din Onești. (Ion MORARU)Zburătorul”, care au participat la Concursul lit
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.