
Cunoscuți, cinstiți și apreciați de întreaga Biserică, Sfinții Părinți Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur vor fi sărbătoriți în ziua de 30 ianuarie, în toate bisericile ortodoxe. Viața sfântă și învățăturile lor alcătuiesc îndreptare de ortodoxie, vrednice de toată lauda și încrederea.
Toți trei au trăit în secolul al IV-lea și au adus Ortodoxiei strălucirea sfințeniei unor oameni cu înaltă și aleasă pregătire, cunoscători ai învățăturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, moștenită de la Apostoli, și prețuind, de asemenea, toată știința și filosofia vremii lor. Sfinții Trei Ierarhi au dus o luptă grea pentru adevarata înțelegere a Adevărului de credință, pentru păzirea dreptei credințe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă Taină a credinței creștine. Și învățătura lor a rămas învățătură ortodoxă, de atunci, de azi și de totdeauna. Sărbătoarea lor comună vine în urma unor discuții între creștini, privind valoarea celor trei ierarhi, fapt consemnat în urmă cu câteva sute de ani.
Aceștia s-au arătat mai întâi câte unul, apoi toți trei laolaltă, unui episcop înțelept, care coordona viața spirituală a credincioșilor din cetatea Euhaitelor, anume Ioan, căruia i-au spus: «Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi» Astfel, ascultând de sfinți, episcopul Ioan a rânduit pomenirea laolaltă a Sfinților Trei Ierarhi, pe vremea împăratului bizantin Alexie Comnenul.
A adus la un loc, ca într-un singur glas, cele trei chemări ale Ortodoxiei: chemarea călugărească a Sfântului Vasile, înalta teologie a Sfântului Grigorie și Evanghelia practică a Sfântului Ioan.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.