SARE PE RANĂ Cînd prosperă cămătarii se înmulțesc săracii

Tranziția prelungită către nicăieri, însoțită de șocuri majore în economia românească de piață încă nefuncțională, au ruinat principalele componente ale dezvoltării economice și sociale.

Decapitarea și decapitalizarea fostelor întreprinderi de stat și transformarea acestora în unități comerciale și regii autonome au dus la foamea de masă monetară, atît pentru persoanele fizice, cît și pentru persoanele juridice. Presiunile F.M.I. și Băncii Mondiale asupra finanței autohtone au generat convulsii bancare. Marile „tunuri”, care au desființat pur și simplu bănci cu prestanță pe piața românească, nu au slăbit sistemul bancar, care trăiește însă pe seama dobînzilor la împrumuturi.

Cum economia românească nu este încă rentabilă și eficientă, drept consecință nici sistemul bancar nu strălucește și ar sucomba dacă nu s-ar sprijini pe dobînzile înalte, de spoliere a populației și de falimentare a actorilor economici mici și mijlocii.

Cu toată fragilitatea economiei românești, băncile prosperă totuși, și-au construit sedii extrem de luxoase și își permit să-și plătească funcționarii cu sume care sfidează funcționarul public.

Banca Română de Dezvoltare – Groupe Societe Generale, a dat publicității profitul net de 839 miliarde de lei, la 31 martie 2004, profitul brut crescînd cu 32% față de anul 2003, în timp ce pentru aceeași perioadă volumul total al creditelor acordate clienților a crescut cu 30%.

Dacă instituția bancară a acordat 51 miliarde de lei persoanelor fizice și juridice, are în depozitele acestora 63 de miliarde de lei. Se observă ușor că banca a dat la împrumut mai puțin decît a primit în depozit și totuși are un profit mare, care este rezultatul diferenței dintre dobînda la împrumut față de dobînda la depozit.

Aceasta și-a permis să crească cheltuielile generale la 13%, pierzînd în același timp din depozitul de risc 151 miliarde de lei. Pierderile de risc se pot încadra la micile coțcării pentru că s-au acordat împrumuturi fără acoperire în solvabilitate a clienților, ori băncile au specialiști care evaluează bunurile ipotecate în contul împrumutului.

Persoanele fizice au împrumutat peste 25% din totalul creditelor acordate, dar nu s-a specificat cît este pentru consum și cît pentru producție și servicii.

Nu este încă limpede situația sistemului economico-financiar, fapt de care profită cămătarii moderni, aceste bănci care, la fel ca Duca Vodă, te jupuiesc de piele și trebuie să le și mulțumești.

Sistemul bancar intern este influiențat de piața financiară și mai ales de presiunile valutei străine și nu poate să-și găsească un echilibru pe termen lung, fiind amenințat de tabloul ciclic al krachului.

Normal, pentru ca piața financiară să devină echilibrată și să se poată dezvolta, aceasta trebuie susținută de o economie sănătoasă, care deocamdată nu se vede.

Sărăcirea populației și falimentul micilor actori economici duc ireversibil la scăderea împrumuturilor, fără de care o bancă moare. Dacă la acestea se adaugă factorul politic nociv și marii țepari din camarila puterii, tabloul bancar nu poate fi colorat în roz.

Depunerile din bănci și CEC nu presupun un surplus de masă monetară, ci frica zilei de mîine și teama unor pensionari pentru „afacerile” ultimului drum.

Cînd prosperă cămătarii, se înmulțesc săracii. (Jan NEGRU)