Lotul reprezentativ al României a participat la un puternic concurs international la Dresda (Germania), alaturi de reprezentantii altor 17 tari. A fost o competitie pentru Juniori A si B, SCM Bacau fiind reprezentat doar la A, de campionii nationali Catalin Cozma si Mara Aiacoboaie. Amândoi au cucerit medalii de bronz la platforma. Cea a lui Catalin a fost, prin comparatie, mai pretioasa, deoarece a avut o concurenta extrem de puternica. Primele doua locuri au fost ocupate de reprezentantii Chinei – principala putere mondiala in sariturile in apa. „Sunt multumit ca a fost inaintea unuia dintre chinezi dupa prima serie de sarituri. Este ceva de neimaginat pentru noi, care ne antrenam pe doua saltele vechi si una rupta. Conditiile de pregatire ale occidentalilor si chinezilor sunt cu ani lumina in fata noastra. A fost limpede asta la Dresda, aruncând o singura privire”, ne-a declarat antrenorul sportivului, Adrian Gavriliu. Gavriliu a detaliat: „Chinezul de pe primul loc a facut sarituri extrem de grele, cu care l-ar fi invins detasat si pe campionul nostru de seniori, Costica Popovici. De aceea merita laudat Catalin al nostru, un anonim, care a izbutit sarituri notate cu 9, in conditiile in care juriul a trebuit mereu sa-l compare cu cei doi chinezi, ca sa nu mai spunem de doi germani si un britanic, aflati printre favoriti”. Mara Aiacoboaie (antrenor – Mihaela Neagu) putea cuceri medalia de argint, dar a ratat doua sarituri relativ simple. Se intâmpla, iata, si celor mai buni. „Suntem bucurosi pentru rezultatul pe care l-am obtinut pentru SCM Bacau, dar si ca aconto pentru CSM Bacau 2010, cei doi sportivi aflându-se pe lista celor care vor avea legitimare si cu aceasta grupare de elita”, a mai spus Gavriliu. (P.K.)
Lasă un răspuns