~2 min lectură • 0 comentarii

Sărituri în apă

Redacția Ziarul de Bacău

Alin Ronțu, pe locul 2 la Dresda.

Sport 010514SARI

La prima sa participare la o competiție internațională, juniorul B Alin Ronțu (SCM Bacău) a izbutit un rezultat foarte bun, ocupând locul 2 în cadrul puternicului concurs de la Dresda (Germania), în proba de platformă. El a avut de înfruntat reprezentanți ai altor 26 de țări europene, iar în primele zile s-a antrenat alături de seniori ce executau sărituri intimidant de grele, ceea ce pentru el nu era deloc încurajator. „Alin a sărit bine, mai ales dupa calificări, când se mai obișnuise cu atmosfera. Mai important mi se pare că a impresionat în condițiile în care a mers cam la 75 la sută din capacitatea sa, ne-a declarat antrenorul sportivului, Adrian Gavriliu. Ronțu și Gavriliu au fost singurii reprezentanți ai României la Dresda. Sportivul a făcut astfel o foarte bună repetiție în vederea Campionatelor Europene de la Bergamo, de peste două luni. De altfel, valoarea pe care Ronțu a demonstrat-o la CN Seniori și Juniori de la Bacău a determinat FR Natație să-i acorde și această competiție în Germania. „Alin a dovedit că are un moral foarte bun. La săriturile lui, oricât de bune, mă bucuram doar eu, iar uneori și colegii bulgari. Ceilalți săritori aveau galerii de zeci de inși. Asta contează foarte mult într-un concurs, dar iată că Ronțu a trecut cu bine peste acest neajuns. Am primit felicitări din partea unor reprezentanți ai unor recunoscute școli de sărituri în apă, iar asta ne face să mergem mai departe, să avem speranțe”, ne-a declarat Adrian Gavriliu. Reamintim, un alt elev al antrenorului Gavriliu, Cătălin Cozma, a ocupat un onorant loc 4 la CE de Juniori A din 2012.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.