Somarea de către Primăria municipiului Bacău de a executa lucrări de termoprotecție și ignifugare la șarpantele de pe blocurile pe care le administrează a generat proteste în rîndul asociațiilor de proprietari. „Cînd s-au dat aprobări de la Primărie pentru construirea șarpantelor, ele au fost emise nominal, pe fiecare locatar, și nu pe asociație. Prin urmare, nu ni se pare normal ca acum administrația locală să vină și să ne someze pe noi. Nici la ora actuală, Primăria nu cunoaște cîte șarpante s-au făcut fără documentația legală. Aceasta este vina noastră?”, declară Paul Baciu, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari. Pe de altă parte, reprezentanții Ligii susțin că operația de termoprotecție și ignifugare este foarte costisitoare, astfel că puțini dintre locatari își pot permite să o facă. „Prețul pe metrul pătrat este de 85.000 lei. De unde să ia oamenii acești bani?”, se întreabă președintele Ligii.
La mijlocul lunii iunie, Primăria municipiului Bacău a trimis către fiecare asociație de proprietari o adresă prin care o somează că în termen de 30 de zile, respectiv pînă la 16 iulie 2005, trebuie să facă lucrări de termoprotecție și ingifugare la toate șarpantele blocurilor care o compun. Decizia Primăriei a fost determinată de o adresă înaintată ei de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr.Constantin Ene” al județului Bacă, care invocă mai multe acte normative ce reglementează aplicarea acestor măsuri de protecție împotriva incendiilor. Potrivit aceleiași somații, lucrările trebuie făcute cu firme autorizate care, în Bacău, sînt în număr de 12. Asociațiile care nu se vor conforma, vor fi sancționate. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.