Sate fără bărbați

• de la începutul lunii septembrie, pînă spre sfîrșitul lui octombrie, satele sărace rămîn fără bărbați • cu mic, cu mare, oamenii pleacă la fermele de cartofi din zona Covasna- Brașov, pentru a face rost de mîncare • chiar dacă aduc acasă cîte 400 de kg, cartofii nu le ajung decît pentru maximum două luni

De aproape zece ani, un adevărat fenomen se manifestă în rîndul sătenilor din localitățile fără terenuri agricole, unde veniturile sînt foarte mici. Pentru că nu au ce mînca, oamenii apți de muncă pleacă toamna, de la mic la mare, să muncească la fermele din zonele unde se mai face, încă, agricultură. Ulițele satelor sînt, în această perioadă, aproape pustii, singurele persoane rămase acasă fiind babele, femeile cu mulți copii și bărbații bolnavi.

O astfel de localitate este satul Scurta din comuna Orbeni. În sat trăiesc două categorii sociale: în partea dinspre Orbeni locuiesc oamenii care au pămînturi, cu o situație materială mai bună, iar în zona nordică, sub pădure, cei fără terenuri agricole, unde nivelul de trai este foarte scăzut. Cu cîte 5-6 copii în bătătură, oamenii se chinuie trei sferturi din an să trăiască. „Mîncăm și noi ce apucăm: fasole, mămăligă sau cartofi. Asta-i treaba la noi. Pămînturi nu avem, copiii sînt mulți pe lîngă casă și trebuie să facem eforturi ca să trăim și noi. O ducem de azi pe mîine, dar nu avem altă variantă”, spune un bărbat la vreo 35 de ani, pe lîngă care mișună trei plozi.

Cum vine luna august, în sat începe febra pregătirilor pentru plecarea la fermele de cartofi din județele învecinate. Oamenii sînt atît de disperați să prindă un loc într-o echipă care pleacă la muncă, încît ai impresia că tot anul așteaptă această clipă, care înseamnă salvara lor din foame. „În vara asta, de la noi din sat au plecat la cartofi vreo șase echipe. O echipă ajunge de la 20 la 120 de oameni. Angajăm în funcție de suprafața pe care o contractăm cu patronii de pămînturi din județele Covasna și Brașov. În general, ne orientăm spre cei mai muncitori, care nu se dau deoparte de la greu, dar, dacă aceștia au deja contract, îi luăm și pe cei mai firavi. Toți sînt dornici să meargă. Dacă muncesc două – trei săptămîni au ce mînca două luni”, spune Ghiță Dinu, unul dintre șefii de echipă din satul Scurta.

Disperarea este atît de mare în Scurta, încît, atunci cînd vine vorba despre plecare, de la copii de școală pînă la bătrîne trecute de mult de prima tinerețe, toți își fac bagajele. În acest an, decanul de vîrstă al „catofarilor” din Scurta a fost Ioana Luca, o bătrînică în vîrstă de 76 de ani. „Am plecat pentru că nu am ce mînca. Nu am pămînt, iar din pensia pe care o iau nu-mi ajung banii să trăiesc nici două săptămîni. Chiar dacă aș vrea, nu aș avea ce să muncesc aici, în sat. Nu puteam să stau acasă cînd știam că vine iarna și nu am ce pune în oală”, spune bătrîna. Nu numai cei maturi sînt conștienți de lipsurile familiei. Deși are numai 14 ani, Mihai Mihăilescu a plecat singur, cu o echipă din sat, ca să facă rost de mîncare. „Mama e însărcinată, iar acasă am trei frați mai mici, cu care nu avea cine să rămînă. Tata are o căruță și mai cară la oameni, prin sat, ca să facă rost de bani, de porumb sau de fasole. Am plecat singur și am muncit cot la cot cu cei în vîrstă, că altfel degeaba mai mergeam. Veneam acasă cu trei saci de cartofi. Așa, am adus 400 de kg și ne ajung pînă la iarnă”, spune Mihai Mihăilescu.

Condițiile în care muncesc oamenii săraci din zona Moldovei, pe perioada cît stau la ferme nu sînt deloc de invidiat. În cele două- trei săptămîni, cît muncesc, agricultorii trăiesc în aceleași condiții ca și animalele. „Dormim pe paie, în grajduri. De mîncat, ce să vă mai spun: cartofi scoatem, cartofi mîncăm, iar cînd ajungem acasă fugim ca dracu’ de tămîie de barabule”, spune Maria Leanu.

„Muncim ca să avem ce mînca, nu ca să facem bani”

Cînd am ajuns în satul Scurta, la poarta lui Ghiță Dinu, șeful de echipă, era depozitat un morman imens de cartofi. Mașina din Covasna care-i adusese pe oameni de la muncă tocmai fusese descărcată și părăsea satul. „Asta-i munca a 25 de oameni din trei săptămîni, ne spune, mîndru, omul. În funcție de cîte zile au avut și cît de mult au muncit, cei din sat primesc între 200 și 500 de kg de cartofi. Împărțirea e deja făcută de cînd eram la Covasna, așa că discuții nu au cum să iasă”, spune Ghiță Dinu. Pentru cineva din afara satului, prima impresie, la vederea munților de cartofi, ar fi că țăranii fac afaceri cu plata în natură pe care au primit-o. Adevărul este, însă, cu totul altul. Deși au posibilitatea să opteze între muncă pe bani sau pe produse, toți cei din Scurta au preferat să primescă cartofi. „Ca să avem ce mînca, mergem, doamnă, nu să facem bani. Nu vindem nici unul, că din cartofii ăștia mîncăm trei-patru luni. Îi schimbăm pe ceapă, fasole sau porumb și, astfel, mai trecem trei luni din an”, ne spune Ghorghe Leanu.

Sezonul agricol e în toi, iar satul Scurta este, încă, pe jumătate pustiu. Doar cei care au avut contractate suprafețe mici de terenuri au revenit acasă. Majoritatea sînt încă la muncă, unde speră să producă foarte multe kilograme. Asta nu pentru că ar fi înnebuniți după produsul descoperit în America cu sute de ani în urmă, ci pentru că, efectiv, nu au altă variantă de supraviețuire. (Costinela BREAHNĂ)