Direcția de Sănătate Publică Bacău mai face o încercare de a asigura medic de familie sătenilor din cinci comune ale județului.
Doctorii specializați în medicina de familie, care nu au un loc de muncă, vor avea posibilitatea să își aleagă unul la țară, după 1 ianuarie 2006. Direcția de Sănătate Publică (DSP) va scoate la concurs cinci posturi de medici de familie, în tot atîtea comune. Este vorba de cabinetele din Găiceana, Itești, Dealu Morii, Roșiori și Răchitoasa. Această comună are un medic, dar aici este nevoie de încă unul, raportat la numărul locuitorilor. Marea majoritate a posturilor au fost scoase la concurs de mai multe ori, dar nu au fost preferate de nici un medic. „De data asta, se pare, vom avea mai mult noroc. Sînt deja depuse mai multe cereri pentru ocuparea lor”, ne-a spus Jofa Adam, șeful compartimentului Resurse Umane al DSP. De reținut și faptul că în Spitalul Județean de Urgență și Spitalele Muncipale Onești și Moinești au fost repartizați 30 de medici, care își fac rezidențiatul în medicina de familie. Ei urmează, trei ani, cursurile de specializare. Dar nu toți dintre ei vor rămîne la această opțiune. „Deocamdată, nu se poate miza pe ei, pentru că sînt hotărîți să dea din nou examenul de rezidențiat, la o altă specializare”, a mai spus Jofa Adam. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.