~2 min lectură 0 comentarii

Scandal cu repetiție la Policlinica Spitalului Județean Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

– șapte persoane au făcut scandal în unitatea medicală – scandalagiii au intrat în zona ghișeului pentru eliberări bonuri și au început să se certe derajând activitatea angajaților – patru din cele șapte persoane au fost amentate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

Ramona IONESCU

Timp de o săptămână, scandalurile s-au ținut lanț în incinta Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean Bacău. Dacă zilele trecute câțiva oameni fără adăpost le-au terorizat pe asistentele din Policlinică și au spart câteva geamuri din incinta unității medicale, la sfârșitul săptămânii, au grup de șapte persoane au provocat un nou scandal.

„Dispeceratul Grupării de Jandarmi Mobilă (GJM) Bacău a fost sesizat despre faptul că mai mulți tineri deranjează ordinea și liniștea publică la intrarea în sediul Policlinicii Spitalului de Urgență Bacău. Un echipaj operativ a fost trimis la fața locului și a identificat un grup de șapte persoane. Acestea au fost conduse la sediul GJM Bacău pentru audieri și declarații, iar în timpul discuțiilor au recunoscut faptul că s-au certat în unitatea medicală, deranjând ordinea în interiorul instituției”, a spus mr. Marius Țăranu, ofițer de relații publice în cadrul GJM Bacău.

Jandarmii i-au atenționat verbal pe cei care fac obiectul cercetărilor, iar patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, au fost sancționați cu amendă de 700 lei fiecare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 (republicată).

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.