La Primăria din Oituz s-a declanșat un scandal între patru consilieri locali și primarul Ion Osoloș. Acesta mocnește încă de anul trecut, de la alegeri, dar acum s-a acutizat. Primarul Osoloș a fost nevoit să ceară sprijin de la mai marii județului pentru ca liniștea în primărie să fie restabilită. „Patru consilieri locali, din partide diferite, nu sînt mulțumiți de modul în care au loc ședințele de consiliul local. Gheorghe Cojoc, Gheorghe Boghiu, Leonard Boacă și Francisc Boacă nu cunosc legea adminsitrației publice locale și de aceea au apărut aceste neînțelegeri, imediat după alegeri. Am încercat să le explic cum se procedează, dar nu au vrut să audă, așa că am cerut și eu ajutor mai departe, să liniștim spiritele”, ne-a declarat Ion Osoloș, primarul comunei Oituz. El ne-a mai povestit că neînțelegerile au fost iscate de prevederile Legii 215, privind administrația publică locală, și au luat amploare odată cu stabilirea regulamentul intern de funcționare al Consiliului Local Oituz, pe care cei patru consilieri nu l-au semnat. „Consilierii sînt nemulțumiți de prevederea care stabilește că ședințele ordinare sînt convocate de primar, pentru că vor și ei să convoace ședințele. Dar legea prevede așa, nu este hotărîrea mea. Consilierii locali pot convoca ședința extraordinară dacă vor o treime dintre ei. Ei au mai fost nemulțumiți că nu au primit, la timp, punctele de pe ordinea de zi, dar nu a fost din vina noastră. Așa a fost cazul raportului de activitate al Poliției Oituz, care nu a ajuns la timp la ei de la comisia economică. Ei mai sînt nemulțumiți și de data sau ora la care sînt organizate ședințele de consiliul”, a precizat Ion Osoloș. De partea cealaltă, consilierii locali acuză comisiile de specialitate din primărie și pe primar de abuzuri și discriminare. „La Oituz se lucrează pe sub centură. La sedințe ajung spre aprobare numai hotărîrile care-i convin primarului și nu toate pe care le inițiem noi. Nu sîntem mulțumiți de cum se organizează ședințele, cum ne anunță, și de faptul că nu primim ordinea de zi”, ne-a declarat Gheorghe Boghiu. Și colegul lui îi susține părerea. „Eu am fost președintele comisiei pentru agricultură și am fost demis fără să se respecte procedura legală. Lunar vin cu proiecte de hotărîre, dar nu ajung pe masa consilierilor. Acum sînt membru în comisie, iar președintele convoacă numai consilierii lui, nu și pe ceilalți. Ședințele se fixează numai cînd sîntem la serviciu. în plus, am fost dat afară din ședință, ca la școală, pentru că am comentat ceva cu un alt consilier. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Sînt multe probleme aici, care trebuie îndreptate”, ne-a declarat și Gheorghe Cojoc.
Primarul din Oituz mai spune și el că le-a prelucrat legea consilierilor locali imediat după alegeri și că le-a dat-o să studieze atent, dar degeaba. Pentru că nu mai suporta desele certuri, el a cerut sprijin la mai-marii județului să îi astîmpere pe cei patru consilieri, dintre care Leonard Boacă este chiar coleg de partid, la PSD, cu primarul. „Am primit adresa primarului Osoloș, iar Ion Ciobotici, șeful serviciului de relații publice din Consiliul Județean, va merge să analizeze problemele ridicate împreună cu membrii consiliului local din Oituz, pe baza legii administrației publice locale”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.