~2 min lectură 0 comentarii

Scandalul de la Urgente a bagat spaima in cadrele medicale bacauane

Redacția Ziarul de Bacău

Incidentul petrecut duminica noapte spre luni, la Unitatea de primiri Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, legat de agresarea unui asistent de catre insotitorii unui pacient ajuns in unitate, a bagat in alerta cadrele medicale. In cursul zilei de ieri, conducerea SJU Bacau a avut o sedinta cu personalul din unitate, la care principalul subiect a fost luarea de masuri de precautie pentru prevenirea unor astfel de incidente pe viitor. „Situatia in care s-a ajuns este grava si nu ne referim aici doar la agresiunea unor persoane fata de cadrele medicale din unitatea noastra, ci de cea manifestata, in general, in toate spitalele din tara. Astfel de cazuri, in care personalul medical este agresat se petrec tot mai des si mai ales in zilele de simbata si duminica, pe fondul consumului excesiv de alcool. Stie toata lumea ca adresabilitatea la UPU, la sfirsit de saptamina, este foarte mare, personalul de garda trebuind sa faca fata la sute de pacienti. Trebuie regindit sistemul de lucru si de protectie al personalului de interventie, si nu ma refer aici doar la cei din UPU, ci si la cei de la Ambulanta si politie, in sensul intaririi dialogului dintre aceste institutii”, a spus Dan Stoica, manager SJU Bacau. Acesta a pus accentul si asupra importantei respectarii circuitelor in unitate, a faptului ca medicii si asistentii, cu atit mai mult de la UPU, nu trebuie sa ramina singuri in cabinete. In noaptea de duminica spre luni, trei pacienti agresivi in stare avansata de ebrietate au lovit cu o sticla in cap un asistent medical de la UPU Bacau si au distrus mai multe bunuri din cabinetul acestuia. Scandalul a fost cu greu aplanat de fortele de interventie rapida, pe numele celor trei intocmindu-se dosare penale in care se cerceteaza savirsirea infractiunilor de lovire, distrugere si ultraj contra bunelor moravuri. (Madalina ROTARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.