Scandalul scandalurilor!

Vasile PRUTEANU

Scriam în ziarul de ieri că Nașterea și Viața lui Iisus Hristos au produs un imens scandal. Oricît ar fi fost de isteți proorocii, ascunzînd sub cuvinte meșteșugite venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămînt, adevărul tot fusese descoperit. Pentru că el trebuia spus. Să nu vă imaginați că saducheii și fariseii erau niște proști. Erau cărturari de elită, cunoscători în profunzime (de la literă și pînă la sens) ai Vechiului Testament, în virtutea căruia trăiau. Acaparaseră puterea și țineau de ea cu ghearele și cu dinții. De aceea, încă de la început l-au negat pe Hristos. Faptul însuși al întrupării lui Dumnezeu este un imens scandal și cel mai greu de gîndit și asimilat cu mintea noastră cea pămîntească și lumească; o lume care nu acceptă taina decît cu dovadă certă.
Născut într-o țărișoară mică și învinsă, dintr-o familie dintre cele mai simple, în casa unui oarecare teslar (meșteșug pe care îl va practica și El), lui Iisus i se contestă imaculata concepțiune. „Au nu este acesta Iisus teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, Iosif, Iuda și Simon? Și nu sînt oare surorile lui aici la noi?” (Observați că numele femeiești sînt trecute sub tăcere, potrivit obiceiului oriental). Era un scandal cutremurător mereu repetata revendicare a calității de Fiu al lui Dumnezeu a acestui om, „pe care noi îl cunoaștem. E o hulă strigătoare la cer”, clamau saducheii și fariseii.
Putea fi pentru monoteismul strict al iudeilor o pretenție mai îngrozitoare decît asta? Admițînd-o, însemna că se neagă pe ei înșiși. Și din înălțimea pozițiilor lor în societate, nu aveau cum să înțeleagă, nicicum să admită calitatea mesianică a unui ins care s-a apucat să facă minuni, să ierte păcatele (atribut dumnezeiesc), să se descrie a fi una cu Tatăl ceresc. Negau cu cuvintele de-atunci ceea ce ar face astăzi băieții de cartier: „Bă, lasă-ne! Nu ne aiuri cu vrăjelile tale”. Și-apoi, cu ce lume s-a înhăitat? Cu leproși, hidropici, slăbănogi, paralizați, epileptici, orbi, muți, ciungi, șchiopi, paludici – oamenii cei mai scîrbavnici, pleava și drojdia societății, proscrișii din rîndurile lumii respectabile! Pe aceștia îi mîngîia și îi vindeca. Ba mai era în bune relații și cu romanii, cotropitori ai Israelului. âi asculta cu atenție, vindeca chiar sluga sutașului roman. Zeloții răsculați tremurau de indignare, mînie și dezamăgire. âși puseseră toată nădejdea în El și cînd colo El era prieten cu dușmanii patriei. înregistrau cu scîrbă, groază și ură declarațiile pacifiste ale lui Iisus, elogiul blîndeții nediscriminatorii, propăvăduirea milei, compasiunii generale etc. „Ei, vedeți – ziceau zeloții – acesta poate fi învățătorul și conducătorul nostru? Blestem asupra lui”. De aceea s-au și bucurat iudeii cînd în locul zelotului Baraba a fost trimis pe cruce Iisus Hristos.
Fariseii, saducheii, cărturarii și înalții preoți ai Templului vor fi fost cei mai scandalizați. Pe ei îi înfrunta Hristos zi de zi. Tocmai pe ei „Domini canes” (cîinii lui Dumnezeu), vajnicii și vigilenții apărători ai „Legii lui Moise” care puneau mai presus litera acestei legi decît duhul! „Neam viclean și desfrînat”, îi numea Hristos. Bineînțeles, că au sărit ca arși cînd Iisus le-a mai dat și pilda vierului, care și-a încredințat via unor netrebnici. Aceștia, în loc să-și plătească arenda au ucis pe trimișii Stăpînului (proorocii și profeții) și chiar pe Fiul Său. Nu erau tîmpiți să nu înțeleagă că despre ei era vorba. Apoi, Iisus le spune că „se va lua de la voi și va fi dată altor neamuri”. Prilej de adîncă tulburare nu numai pentru înalții preoți, ci chiar pentru tot neamul israelit. Iisus îi critică cu asprime, îi contrazice, îi ironizează, „îi învinovățește de învîrtoșarea inimii, îi face fățarnici”. O, acest cuvînt îi izbea în plin, fiindcă era un adevăr incontestabil. Le mai zice și altele la fel de necruțătoare: „cei din urmă vor fi cei dintîi”, că „mai ușor le va fi Sodomei și Gomorei în Ziua Judecății decît cetății care izgonește pe ucenicii săi și persecută pe creștini”, că „mai ușor va trece cămila prin urechile acului, decît bogatul prin poarta raiului”. Aoleu, bogații erau înalții prelați ai Templului, conducătorii de facto ai Israelului. Apoi, îi numește călăuze oarbe, morminte văruite, șerpi veninoși, pui de vipere. Puneți-vă dumneavoastră în locul acelor conducători spirituali și politici ai Israelului de atunci și să vă văd cum judecați. Nu cumva ați nega divinitatea lui Hristos încă de la naștere, așa cum au făcut iudeii? Oare n-ați arunca anatema haiducește asupra lui, n-ați distribui în stînga și-n dreapta parcele de iad, smintind pe cei slabi de înger, excomunicînd fără milă prieteni, popoare și continente întregi? Multor creștini (nu numai fariseilor și saducheilor) le este greu să vorbească de iubirea aproapelui, cînd ei înșiși urăsc jumătate din univers, să vorbească despre bucuria întrupări lui Dumnezeu, cînd, de fapt, amărăsc sufletul nostru, să vorbească de compasiune cînd ne privesc cu aroganță de foarte de sus, lăudîndu-se cu guvernările lor, aducătoare de profit pentru ei, nu pentru noi. Lor averile, nouă amărăciunile. Iată scandalul-scandalurilor care nu s-a terminat niciodată de la Nașterea, Moartea pe cruce a lui Hristos și pînă astăzi, cînd batem cu vrăjmășie cuie în tălpile Adevărului răstignit.iudeilor o pretenție mai îngrozitoare decît asta? Adm

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!